
Zilele acestea am testat și cel mai subțire smartphone al Samsung, adică modelul Galaxy S25 Edge și până public și review-ul am zis că merită să arunc o privire și pe soluțiile de protecție pentru acest model. Știu, cel mai probabil că persoanele ce se vor orienta către el o fac fix pentru că le place și că e foarte subțire/ușor, ceea ce elimină din start necesitatea unei huse. Însă … numai cei pățiți știu că e mai bine să previi decât să repari, așa că … mai jos aveți 5 huse pe care să le încercați.
O să încep cu cea a cărei culoare mi-a plăcut din prima: e un model IMAK MagSafe Transparent / Green și vine de la partenerul nostru MobileDirect.



Husa e realizată din combinație de silicon și plastic transparent (pe spate), având încorporat inelul magnetic pentru MagSafe. Arată extrem de bine datorită culorii lăptoase și mai important, nu e foarte groasă așa că nu va crește nejustificat dimensiunea telefonului. Butoanele sunt protejate, la fel și sistemul de camere foto. Carcasa este tratată pentru a nu menține amprentele și este rigidă.
Trec acum la cea pe care o consider cea mai interesantă datorită aspectului industrial: SPIGEN Ultra Hybrid MagSafe Print Transparent. Husele Spigen fac parte din categoria premium și acest lucru se vede nu doar la modul în care telefonul este protejat ci și la design și calitatea materialului.



Vorbim de un plastic rigid și lucios pe spate, cu imprimeu futurist, iar marginile sunt din silicon moale, transparent. La rândul ei are suport pentru standardul MagSafe și datorită marginilor ce ies peste nivelul ecranului și al sistemului de camere foto, oferă și protecție pentru zgârieturile ce pot apărea ca urmare a faptului că îl puneți cu fața în jos pe diverse suprafețe. Husa are o priză foarte bună și trebuie să știți că nu e foarte groasă.
O husă interesantă din punct de vedere al aspectului este GKK Super Slim Shockproof Grey care sigur o să vă facă să ieșiți în evidență. Este din plastic rigid, foarte subțire, lucru ce face ca telefonul să nu ia aproape de loc în grosime sau în greutate.


Varianta pe gri mi se pare că este cea care se asortează cel mai bine cu argintiul telefonului. Decupajele precise permit conectarea fără probleme a încărcătorului.
Cine vrea să aibă și o soluție de tip inel pentru susținerea telefonului poate să încerce modelul CUBZ Matte Ring Black, care oferă un design curat, pe culoarea neagră. Ce îmi place la această husă este materialul mat, atât pentru spate cât și pentru marginile din silicon, cu o textură fină, cu aderență maximă.




Husa e tratată ca să nu țină amprente și pentru că are inelul de susținere, merge să fie prins relativ ușor de suporții magnetici din mașină. Husa depășește binișor nivelul display-ului și al camerei foto, ceea ce aduce o protecție suplimentară cu dezavantajul că face smartphone-ul ceva mai voluminos.
Și ultima husă propusă azi este DUX Ducis Clin MagSafe Clear, din gel moale (pe margini) și policarbonat lucios, transparent. Se poate vedea că are suport pentru MagSafe și că protejează bine atât display-ul cât și sistemul de camere foto.




Marginile beneficiază de ranforsare suplimentară pentru a putea amortiza șocurile ușoare.
Acestea sunt doar câteva dintre modelele de huse pentru Samsung Galaxy S25 Edge pe care le-am avut în teste. Dacă vă tentează să vedeți mai multe, intrați aici ca să urmăriți oferta completă, mai ales acum că există o perioadă de promoții și poate găsiți ceva ce vă place mai mult!

