
Samsung Galaxy A37 are parte de același tratament ca și modelul Galaxy A57. Adică, deși ar mai fi vreo patru luni bune până când ar trebui să își facă apariția oficială, iată că este deja testat în Geekbench. Acolo unde lasă la vedere câteva detalii tehnice. Nu multe dar suficiente pentru o primă impresie despre telefon și despre ambițiile sale.

Cu numele de cod SM-A376B, telefonul a fost echipat cu un chipset proprietar Exynos 1480. Unitatea testată a fost echipată cu o memorie RAM de 6 GB. Dar este de așteptat ca în ceea ce privește combinațiile de memorii, să existe mai multe alternative la această apariție.
Așa cum era de așteptat, Samsung Galaxy A37 va rula un Android 16 cu interfața proprietară OneUI 8.0.
În ceea ce privește rezultatele obținute în testele Geekbench, acestea nu cred că sunt foarte concludente în acest stadiu. În mod evident se mai lucrează la optimizări și performanțele vor suferi îmbunătățiri până la momentul apariției oficiale.
Așa cum am spus, dacă ne uităm la apariția generației anterioare (martie 2025), mai sunt câteva luni bune până la apariția telefonului. Dar poate vom avea parte de o surpriză plăcută! Cine știe?
via GSM Arena

