HomeFeaturedFocusJocurile Xbox disponibile pe PC-urile Snapdragon (Windows 11 on Arm) prin Xbox...

Jocurile Xbox disponibile pe PC-urile Snapdragon (Windows 11 on Arm) prin Xbox App

De azi toate laptopurile cu cipset Snapdragon și Windows 11 on Arm au acces la jocurile din platforma Xbox (local și în Cloud).
De azi toate laptopurile cu cipset Snapdragon și Windows 11 on Arm au acces la jocurile din platforma Xbox (local și în Cloud).

Microsoft a anunțat astăzi că a dat drumul aplicației Xbox pentru toate sistemele Windows 11 on Arm, ce funcționează cu platforma Snapdragon. Și în acest fel toți utilizatorii de sisteme Arm au acces la catalogul de jocuri Xbox PC, multe dintre ele putând fi descărcate și rulate local.

Microsoft avansează chiar ideea că aproape 85% din jocurile din Game Pass sunt compatibile cu platforma Windows 11 on Arm, dar nu neapărat cu experiență fluidă. Alternativa este că acelea care nu merg local să poată fi jucate în Cloud, mai ales că se vehiculează tot mai des ideea unui abonament mai ieftin (sau poate chiar gratuit) în care să fie afișate reclame.

Aveam de mult aplicația Xbox pe Asus Vivobook S15, fiind încă în programul Windows Insider, azi am văzut că a venit un update important ce îmi permite să accesez jocurile pe care le dețin – de când am trecut de la Xbox la PlayStation, nu am mai acordat atenție platformei Microsoft pentru jocuri și nici nu mai am titluri noi.

Ce e important de știut este că prin aplicația Xbox este oferit accesul la Prism, emulatorul care permite folosirea aplicațiilor x86/x64 pe Arm, cu suport cu AVX și AVX2 plus suportul EAC (Epic Anti-Cheat).

Am încă așteptări mari legate de platforma Arm cu Windows 11 și ele nu au legătură cu poveștile legate AI și optimizările NPU pe care Microsoft le vinde acum necunoscătorilor cu toate tunurile de marketing active. Mai degrabă vreau să văd că toate atu-urile pe care Apple le-a adus laptopurilor sale, odată cu ruperea de Intel – performanță excelentă, autonomie minunată, încălzire redusă – vor ajunge și pe Windows.

Inclusiv să te poți juca decent pe un sistem Windows 11 on Arm.

via Microsoft

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep