HomeFeaturedFocusOppo Reno15 Pro Mini a fost anunțat oficial

Oppo Reno15 Pro Mini a fost anunțat oficial

Oppo Reno15 Pro Mini

Compania chineză a prezentat oficial modelul compact Oppo Reno15 Pro Mini. Compact în sensul contemporan al acestei noțiuni, pentru că vorbim totuși de un display cu diagonală de 6.32 inchi. Este un telefon totuși mai mic decât media din ziua de astăzi. Și, în ciuda dimensiunilor mici, avem un sistem foto demn de un flagship. De fapt aici cred că este marele merit al acestui Mini.

Telefonul este echipat cu un senzor principal cu rezoluție de 200 MP (Samsung HP5). Acesta este ajutat de un telephoto de tip periscop de 50 MP (zoom optic 3.5) și de un ultrawide de 50 MP. Și camera selfie este echipată tot cu un senzor de 50 MP.

Revenind la ecranul de 6.32 inchi, este un panel OLED cu rezoluție fullHD+ (1216 x 2640 pixeli) și rată de refresh de 120 Hz. Luminozitatea de top este de 1800 niți, iar protecția este asigurată de o sticlă Gorilla Glass 7i. Telefonul vine și cu o certificare IP68/IP69.

La interior, Oppo Reno15 Pro Mini mizează pe un chipset Dimensity 8450 de la MediaTek. Procesorul rulează în combinație cu o memorie RAM de 12 GB. Pentru capacitatea internă de stocare există opțiuni de 256 GB și 512 GB.

Autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 6200 mAh, care se va putea încărca cu până la 80W.

Sistemul de operare este un ColorOS 16 construit peste un Android 16.

Telefonul va fi vândut în trei variante de culoare. Acestea sunt Glacier White, Crystal Pink și Cocoa Brown. Prețurile de vânzare pentru Oppo Reno15 Pro Mini, deocamdată valabile pentru piețele asiatice, sunt de 670 dolari, respectiv 720 dolari. Nu este încă foarte clar dacă telefonul are șanse să ajungă oficial și în Europa.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep