
Până acum a fost mai degrabă un zvon. Însă iată că apare confirmată în comunicările de tip teasing pe care compania coreeană le face pentru generația următoare de flagship-uri. Modelul de top Samsung Galaxy S26 Ultra va acea un ecran capabil să ascundă conținutul de cei care trag cu ochiul. Este vorba despre acel display privacy pe care până acum îl obțineam apelând la o folie specială de protecție. O folie care lăsa la vedere ecranu doar pentru cei care priveau perpendicular pe el.
Acum lucrurile fac un pas mare în față. Respectiva abilitate este integrată în display. Și va putea fi configurată de către utilizator. Astfel încât să ascundă doar conținutul afișat de anumite aplicații. Sau doar anumite zone ale ecranului. Sau doar notificările. Sună extrem de bine și cred că este cel mai important feature nou pe care îl va aduce acest telefon. Este un pas mare în față pe care îl face Samsung, deocamdată cu modelul Galaxy S26 Ultra. Va ieși în fața competitorilor, dar cred că aceștia vor integra și ei, treptat, astfel de panel-uri speciale.
Ce ne mai spune Samsung este că această tehnologie inovatoare este rezultatul a cinci ani de muncă din partea inginerilor companiei.
Ce nu ne spune Samsung (și ce îmi înfrânează mie oarecum entuziasmul) este dacă noua tehnologie nu va atrage și o creștere a prețului telefonului. Va fi disponibilă pe toate unițățile de Galaxy S26 Ultra sau doar pe o ediție specială a acestui terminal?
În plus, mai este un semn de întrebare destul de mare. Oare folosirea acestui feature nu va avea un impact asupra autonomiei terminalului? Sunt întrebări la care vom afla răspunsul la finalul lunii februarie, atunci când este programat Samsung Unpacked, evenimentul de prezentare oficială a generației S26.
via GSM Arena

