
Tableta Huawei MatePad 11.5 S 2026 (lansată în 2025) este o propunere solidă pentru un instrument universal de lectură, consumat multimedia și browsing, învățare, editare conținut multimedia, nu neapărat în această ordine. Și imediat o să vă spun de ce.
Împreună cu copiii am avut ocazia să testez tableta Huawei MatePad 11.5 S 2026 pe mai multe scenarii și acum am ocazia să vă expun concluziile după aproape două săptămâni.
Design: un aspect simplu, practic și atractiv

Ca de obicei, înainte să vă spun ce poate (și cât de bine!) poate face această tabletă vreau să petrec puțin timp vizavi de construcție: e una simplă, cu o carcasă metalică, rotunjită și margini ale display-ului ceva mai mari decât aș fi vrut. Totul e făcut simplu, dintr-o bucată și eficient din punct de vedere al design-ului. M-am tot gândit dacă îmi place mai mult să văd un produs cu margini rotunjite sau cu unele drepte – sincer să fiu cred că este o chestiune de nuanță ce are sens doar când te uiți la un produs în ansamblu.
Iar în cazul tabletei Huawei MatePad 11.5 S nu am nimic de reproșat: are o grosime de 6.1mm și un display de 11.5 inci, pus într-o carcasă metalică de 177.3 mm x 261 mm ce ajunge să cântărească aproape 500 g (515g mai exact).
Pare însă că pentru generația tânără nu contează neapărat forma cât mai degrabă aspectul, în special culoarea. Am încurajat mai mulți elevi să se joace cu ea și în unanimitate (fetele) au spus că această culoare verde este excelentă (mai există un model gri) – nu sunt neapărat entuziasmat de ea, dar nici nu îmi displace.

După cum probabil vă așteptați, formatul e clasic: în partea de jos avem slotul de încărcare USB Type-C și difuzoarele (soluție stereo, replicată și în partea superioară), pe spate o cameră de 13MP iar pe margini butoanele de control pentru volum, respectiv conectorii pentru tastatura externă (care e inclusă în pachet împreună cu stylusul magnetic M-Pen).

Elementul emblematic al tabletei este însă display-ul PaperMatte care propune culori reale și o textură aparte.
Display PaperMatte de 11.5 inci
De departe elementul definitoriu al tabletei este display-ul PaperMatte de 11.5 inci, cu strălucire puternică, culori foarte bune și o textură aparte, ce aduce cu hârtia. Este unul LCD, cu rată de afișare dinamică (30 – 144 Hz), o rezoluție suficientă de aproximativ 2800 x 1840 pixeli ocupând 87% din partea din față.

Specificațiile tabletei ne spun că oferă o rată maximă de contrast de 1500:1 și o strălucire de 500 niți – pare mică, dar în realitate nu e, datorită tehnologiei PaperMatte. Noua generație a tabletei Huawei PaperMatte are un display în care reflexia a fost redusă cu 50%. Pot să confirm că în soare puternic, lizibilitatea e foarte bună când ecranul e privit perpendicular și e chiar o plăcere să consumi cărți/articole bucurându-te de lumină bună.
În interior, sistemul de setarea automată a luminozității merge destul de bine și asigură imagini clare și culori bine reliefate – nu la nivelul unui display OLED, destul de aproape. Îmi place că în continuare Huawei păstrează disponibile opțiunile de activare a modului ‘citit’ ce transformă semnificativ display-ul într-o zonă optimizată pentru citit, inclusiv cu variantă alb-negru (dacă vreți, poate aduce o experiență similară unui eBook).

Totodată trebuie să știți că tehnologia PaperMatte oferă display-ului o textură apropiată de cea a unei hârtii și în acest fel folosirea M-Pen (stylus-ului) este mai exactă chiar și pentru detalii speciale. Împreună cu aplicațiile livrate cu tableta (sau disponibile în Huawei Store) utilizatorul primește o experiență de utilizare foarte similară cu scrisul pe hârtie, cu avantajul că tot scrisul, desenele sunt păstrate în format electronic, gata de a fi manevrate (editate/tipărite/partajate) oricând e nevoie.

Configurație hardware
Inițial mă gândisem să nu amintesc nimic despre configurația hardware, în special CPU și GPU pentru că deja acest lucru nu ar mai trebui să conteze atâta timp când experiența de folosire este cea așteptată.
Merită totuși să trecem în revistă faptul că Huawei MatePad 11.5 S beneficiază de un CPU cu nouă core-uri, Kirin T92C, cu 12GB RAM și combinație de 256/512GB pentru stocare. GPU-ul este unul Maleoon 920A.

Vorbim de suport Wi-Fi 6, două camere (13MP principală cu f/1.8 aperture și auto-focus, 8 MP frontală cu f/2.0 aperture). Bateria este una remarcabilă, de 8800 mAh, capabilă să ofere aproape 20 de ore de autonomie combinată browsing și multimedia, cu luminozitatea pusă la minim. Pe modul auto, autonomia scade undeva peste jumătate.
Există conexiune Bluetooth 5.2, USB Type-C 3.0, două microfoane, senzor de lumină și giroscop. Nu are suport pentru GSM, deci va trebui să vă bazați fie pe Wi-Fi-ul de acasă, fie pe conexiunea de pe telefon atunci când sunteți plecați.

În pachet mai există și o tastatură cu husă magnetică și M-Pen, stylusul cu vârfuri interschimbabile.
Și dacă am adus vorba de tastatură (HUAWEI Smart Magnetic Keyboard) cu rol și de husă, vă spun că are o textură faină, aderentă, imitând pielea și are rol de sprijin, atunci când e cazul.

Performanță decentă
Pachetul realizat din tabletă, tastatură și stylus propun un dispozitiv cu valențe multiple. Prima dată o tabletă cu o experiență foarte bună pe zona de lectură (o alternativă solidă la o soluție eBook), browsing/multimedia dar și creație sau … învățare.
Responsabile de astea sunt display-ul PaperMatte și combinația de CPU/GPU și baterie.

Știu că vă interesează autonomia: deja am amintit, cu luminozitatea pe minim, testul PC Mark mi-a dat un rezultat de 19:21 de minute de la 100% la 20%. În teorie asta ne ajută să vedem cam care ar fi maximul de autonomie la care să ne așteptăm.

În realitate, cu luminozitatea pusă pe modul auto, cu browsing, creare (Notes, GoPaint), multimedia (VLC și YouTube), lectură cu activarea modului ebook, tableta ține liniștit 6-7 ore, depinde acum de fiecare scenariu în parte.
Vizavi de puterea e procesare, testele ‘clasice’ spun așa:
- AnTuTu Benchmark: 1179308 puncte
- 3D Mark: 4272 puncte în Wild Life / 1272 puncte în Wild Life Extreme
- PC Mark: 10113 puncte
- GeekBench: 1386 single-core / 3592 multi-core






Privite strict din punct de vedere al cifrelor, rezultatele de mai sus nu sunt cele mai bune – probabil că nici nu vă așteptați la treaba asta dacă urmăriți evoluția de pe piața de cipseturi și știți că Huawei e nevoită să își facă propriile produse.
După cum am spus de atâtea ori, nu trebuie să ne uităm mereu la scorurile din benchmark-uri pentru a ne face o părere legată de cât de bun/rău e un produs. Tableta Huawei MatePad e un exemplu definitoriu aici: experiența pe care o propune e mult mai bună decât cifrele din benchmark-uri.

De ce zic asta? Pentru că la prețul acestui produs primiți o soluție cu care puteți să faceți tot ce aveți nevoie, inclusiv elemente de editare foto/video, browsing, editare office etc. Da, nu veți avea cea mai bună experiență în jocurile cele mai noi și care necesită resurse hardware masive – dacă asta e ceea ce căutați, atunci trebuie să alegeți altceva.
La ce e bună tableta Huawei MatePad 11.5 S?
Prefer să vă spun ce puteți face foarte bine cu această tabletă.
Prima dată e o soluție perfectă pentru consum de informație, fie că vorbim de browsing/citit feed-uri sau efectiv parcurs cărți. Mi-a plăcut mult să citesc știrile și cărți în format electronic direct pe tabletă, chiar m-am obișnuit prea tare cu treaba asta în detrimentul Kindle-ului.

Mai apoi, împreună cu tastatura HUAWEI Smart Magnetic Keyboard poate fi transformată instant într-un mini PC cu care să realizați operații simple de editare de text, creare de prezentări și chiar folosirea anumitor aplicații de învățare de pe Android. Știți că dacă vreți, prin intermediul GBox puteți configura și instala fără probleme aplicațiile Google, inclusiv pachetele pentru Classroom, respectiv soluția mobilă din Office 365. Preinstalat găsiți pachetul WPS Office care propune o soluție de tip Office similară celor de la Google și Microsoft.

Evident că puteți realiza și apeluri complexe audio/video, dacă e cazul.
Cireașa de pe tort e reprezentată de faptul că Huawei MatePad 11.5 S, spre deosebire de tabletele clasice, face mult mai simplă, intuitivă și eficientă, luarea de notițe electronice prin folosirea stylus-ului M-Pen. Display-ul PaperMatte, cu textura sa specială, face ca folosirea stylusului să fie foarte exactă atât pentru scrierea de mână cât și pentru operații mai delicate de desenat (în plus are și suport pentru diferite tipuri de vârfuri).

În zona asta Huawei a depus efort suplimentar și oferă suport pentru recunoașterea scrisului de mână în pachetul Notes și interfață optimizată pentru M-Pen în soluțiile GoPaint, eDraw etc. Rezultatul este că tableta MatePad 11.5 S devine o agendă digitală, unde putem să scriem orice dorim, direct în format electronic.
Și cum am văzut că sunt tot mai mulți elevi care încep să meargă cu așa ceva la școală, MatePad 11.5 S vine ca o soluție foarte bună din punct de vedere performanță/cost.
Concluzie: un pas înainte spre integrarea digitală

Luat în ansamblu, pachetul realizat din tableta Huawei MatePad 11.5 S, tastatura Magic Keyboard și stylusul M-Pen este ideal pentru elevi, studenți și persoanele care au nevoie de mobilitate și sunt atrase de ideea de a manevra ușor conținutul digital, chiar dacă există inconvenientul că aplicațiile și serviciile Google nu merg nativ. Ecranul PaperMatte e perfect pentru consum de informație și totodată pentru introducerea ei, prin scris de mână cu stylusul, ceea ce o aduce și în atenția celor ce explorează (sau deja sunt acaparați) de acest tip de experiență. Ca să nu mai vorbesc și de faptul că soluția este de mici dimensiuni, ușor de purtat și cu autonomie de o zi – vorbind de asta, are suport pentru încărcarea rapidă la 40W (din păcate nu mai există în pachet), dar e nevoie să achiziționați un încărcător separat. Poate merită să amintesc și că tableta are opțiune de wireless projection, ceea ce permite conectarea rapidă pe ecrane mari (proiectoare, smart TV ce au suport pentru Wi-Fi Display).
Carcasa metalică face ca tableta să fie și rezistentă la purtare, așa că ‘învelită’ în tastatură și husa protectoare, stă perfect în rucsac.
Vă recomand să mergeți într-un magazin de specialitate și să aruncați o privire asupra ei, să o folosiți puțin – cred că o să plecați plăcut impresionați. Mai ales elevii … și mai ales că acum e încă în promoție unde primiți M-Pen și tastatura la un preț foarte bun.
P.S.: HUAWEI MatePad 11.5 S este disponibilă începând din 27 ianuarie în magazinul online HUAWEI Store și în rețeaua partenerilor oficiali. Tableta vine în variantele de culoare Green și Gray și poate fi achiziționată alături de tastatura Smart Magnetic la prețul de 2499 lei. În perioada promoțională care se desfășoară până la 1 martie, tableta va fi însoțită de un M-pencil de generația a 3 a, cadou, și de serviciul Screen Protection, oferit timp de un an. Fără tastatură, HUAWEI MatePad 11.5 S Gray costă 1999 lei, iar în timpul promoției aduce beneficiul Screen Protection pentru 12 luni, precum și un M-pencil de generația a 3 a, care poate fi cumpărat la prețul special de 99 lei.
| Tableta HUAWEI MatePad 11.5″ S 2026 PaperMatte Edition, 12GB RAM, 256GB, Wi-Fi, Green + Smart Magnetic Keyboard | 2499 Lei | Cadou 1: M-pencil 3rd generation Cadou 2: 12 luni Screen Protection |
| Tableta HUAWEI MatePad 11.5″ S 2026 PaperMatte Edition, 12GB RAM, 256GB, Wi-Fi, Gray + Smart Magnetic Keyboard | 2499 Lei | Cadou 1: M-pencil 3rd generation Cadou 2: 12 luni Screen Protection |
| Tableta HUAWEI MatePad 11.5″ S 2026 PaperMatte Edition, 12GB RAM, 256GB, Wi-Fi, Gray | 1999 Lei | Cadou 1: M-pencil 3rd generation cu 99 Lei Cadou 2: 12 months Screen Protection |
informații: Huawei
Preț: 2499 LEI (pachet în promoție)
| PRO | CONTRA |
| + excelent display PaperMatte + înlocuitor de eBook reader + se poate scrie ușor pe ecran + autonomie de o zi + stylus și tastatură incluse în pachet + experiență foarte bună de mini PC + aplicații optimizate pentru stylus | – display-ul e doar LCD – aplicațiile Google nu funcționează nativ – performanța nu o recomandă și pentru jocuri |

