
Cele două telefoane din seria Nothing Phone (4a), lansate oficial săptămâna viitoare, în cadrul MWC-ului de la Barcelona, ajung oficial și pe piața din România.
De fapt, modelul standard este deja disponibil la precomandă, iar vânzările directe vor fi deschise pe 13 martie. Va fi disponibil în negru, alb, albastru și roz la un preț recomandat de vânzare de 1899 lei pentru varianta 8 GB RAM + 128 GB. Versiunea mai atractivă, cu 12 GB RAM + 256 GB are un preț de vânzare de 2299 lei. Telefoanele pot fi achiziționate direct de pe site-ul companiei sau prin intermediul partenerului local eMAG.ro.
Nothing Phone (4a) Pro va fi disponibil în negru, argintiu și roz. Aici precomenzile încep pe 13 martie, iar vânzările directe vor fi deschise pe 27 martie. Prețurile de vânzare sunt de 2549 lei pentru varianta 8 GB RAM + 128 GB, respectiv 2899 lei pentru combinația de memorii 12 GB RAM + 256 GB. Canalele de distribuție sunt identice.

