HomeFeaturedFocusOnePlus 15T arătat oficial și testat în Geekbench

OnePlus 15T arătat oficial și testat în Geekbench

OnePlus 15T

Modelul OnePlus 15T nu este departe de momentul apariției sale oficiale. Ar trebui să fie prezentat în China chiar luna aceasta. Așa că nu trebuie să surprindă faptul că a debutat o campanie oficială de teasing pentru acest model. Ocazie cu care prima fotografie oficială a fost rostogolită pe conturile de social media ale companiei chineze.

Terminalul va fi disponibil în două variante de culoare: una verde lime și una maro. Iar din punct de vedere fizic și al elementelor de detaliu confirmă ceea ce circulase deja la nivel de zvonuri.

În paralel, telefonul a fost testat și în Geekbench. S-a confirmat astfel faptul că OnePlus 15T va miza pe un chipset Snapdragon 8 Elite Gen 5 de la Qualcomm. Cea mai puternică opțiune a momentului pentru Androide.

Unitatea testată a fost echipată cu o memorie RAM de 16 GB. Iar sistemul de operare rulat a fost, așa cum era de așteptat, un Android 16 cu interfața proprietară a companiei peste el.

La nivel de zvonuri știm că dispozitivul va fi construit în jurul unui display cu diagonala de 6.32 inchi. Un panel plat, cu margini laterale foarte înguste. Rezoluția acestuia va fi 1.5K, iar cititorul de amprentă digitală va fi integrat sub display.

Autonomia lui OnePlus 15T va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 7500 mAh. Acesta va oferi suport pentru o încărcare rapidă de 100W. De asemenea, va putea fi încărcat wireless, cu 50W. S-ar putea ca modelul european/global să umble puțin la capacitatea bateriei în momentul în care își va face apariția.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare