
Samsung Galaxy A57, împreună cu frații săi de generație (cel puțin Galaxy A37), este așteptat să își facă apariția oficială în viitorul foarte apropiat. Iar un comerciant din Europa se pare că a fost furat de entuziasm și a listat acest model în oferta sa. Gest care nu a scăpat ochilor vigilenți ai fanilor. Așa că avem acum toate detaliile tehnice, confirmate oarecum în mod oficial. Mare parte dintre ele erau oricum cunoscute prin intermediul zvonurilor și al speculațiilor.
Telefonul va miza pe un chipset proprietar Exynos 1680 (care va aduce și suportul 5G la bord). Memoria RAM are opțiuni de 6 GB, 8 GB și 12 GB RAM. Iar capacitatea internă de stocare va avea alternative de 128 GB și 256 GB. Semn că vor exista destule combinații de memorii, cu prețuri diferite.
Nucleul hardware va fi completat de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh, care se va încărca cu 45W.
Din punct de vedere fizic, Samsung Galaxy A57 va fi construit în jurul unui ecran cu diagonala de 6.6 inchi. Un panel Super AMOLED cu rezoluție fullHD+ și rată de refresh de 120 Hz, care va integra sub el cititorul de amprentă digitală.
Un orificiu circular discret va ascunde o cameră selfie echipată cu senzor de 12 MP. Pe partea din spate se va găsi un sistem foto compus din trei camere. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP. Este ajutat de un ultrawide de 12 MP și de o cameră dedicată macro de 5 MP.
Sistemul de operare de la bord va fi un Android 16 cu interfața Samsung One UI 8.5 peste el.
Probabil că Samsung Galaxy A57, alături de Galaxy A37, vor fi prezentate oficial până la finalul acestei luni.
via GSM Arena

