
Tânăra și curajoasa companie producătoare înființată de Carl Pei, fostul co-fondator OnePlus și-a prezentat oficial noua serie Nothing Phone (4a). Este alcătuită din modelul standard și un Phone (4a) Pro. Evident, acesta din urmă este telefonul mai atractiv. Este mai mare, mai performant, cu o construcție mai solidă și vine și cu un Glyph Matrix pe spate. O trăsătură care până acum nu a poposit și pe modelel accesibile (a-urile).
O să ne ocupăm de el în cele ce urmează. Are o construcție metalică de tip unibody, și nu mai păstrează spatele semitransparent, marcă înregistrată Nothing. Mizează pe un chipset Snapdragon 7 Gen 4 de la Qualcomm și are opțiuni de 8 GB și de 12 GB pentru memoria RAM. Capacitatea internă de stocare este de 128 GB, respectiv 256 GB. Cu varianta intermediară 8 GB RAM +256 GB. Nucleul hardware este completat de un acumulator cu capacitatea de 5080 mAh, care se poate încărca cu 50W.
Ecranul este un AMOLED de 6.83 inchi, cu rezoluție de 1260 x 2800 pixeli, rată de refresh de 144 Hz și o luminozitate de top de 5000 niți. Este protejat cu o sticlă Gorilla Glass 7i. Integrează sub el cititorul de amprentă digitală și ascunde într-un orificiu discret o cameră selfie de 32 MP.

Pe partea din spate, Nothing Phone (4a) Pro propune un senzor foto principal de 50 MP (Sony LYT700c). Este ajutat de un periscop Samsung JN5 de 50 MP (zoom optic 3.5x) și de un ultrawide de 8 MP. Lângă acestea se găsește acea matrice de LED-uri, numită Glyph Interface, care permite afișarea diferitelor notificări.
Specificații tehnice Nothing Phone (4a)
Modelul standard este ceva mai mic. Are un ecran de 6.78 inchi. Tot un AMOLED, cu rezoluție de 1224 x 2720 pixeli. Rata de refresh este de 120 Hz, iar luminozitatea de top scade și ea la 4500 niți. Camera selfie este aceeași.
La fel se întâmplă și cu acumulatorul. Dar chipset-ul este schimbat cu un Snapdragon 7s Gen 4. Se păstrează aceleași combinații posibile de memorii.
De asemenea, ambele telefoane vin cu Android 16 cu interfața Nothing OS 4.1 peste el. Sunt promise trei upgrade-uri majore pentru sistemul de operare.

La sistemul foto de pe spate se schimbă doar senzorul principal. Are o rezoluție tot de 50 MP, dar este un Samsung GN9 ceva mai slab. Iar matricea Glyph Interface este înlocuită de un Glyph Bar cu doar 7 LED-uri (sunt mai multe, dar funcționează în șapte grupe). Pe spate avem și diferența fizică notabilă între cele două modele.
Detalii comerciale
Nothing Phone (4a) vine în variante de culoare Black, White, Blue și Pink. Prețurile lui de vânzare pentru Europa sunt de 350 euro, 390 euro, respectiv 430 euro, în funcție de combinația de memorii pentru care se optează.
Modelul Phone (4a) Pro are opțiuni de culoare Black, Silver și Pink. Și are prețuri de 480 euro (8 GB RAM + 128 GB), respectiv 550 euro (12 GB RAM + 256 GB). Varianta intermediară pare că nu va fi disponibilă în Europa.
via Nothing

