
Seria Pura 90, cu modelele Pura 90 Pro și Pura 90 Pro Max lansate chiar și la nivel global, primește un nou membru pe piața din China. Este vorba despre modelul Huawei Pura 90 Plus, care se poziționează sub Pura 90 Pro și peste modelul standard de Pura 90.
Telefonul este construit în jurul unui ecran cu diagonala de 6.8 inchi. Un panel LTPO OLED cu rezoluție de 2848 × 1276 pixeli și o rată de refresh variabilă de până la 120 Hz. Un orificiu discret ascunde o cameră selfie de doar 13 MP, în timp ce cititorul de amprentă digitală este integrat sub display.
Pe spate avem un senzor principal de 50 MP (1 inchi, f/1.4-4.0). Este ajutat de un telephoto de 48 MP (zoom optic 4x) și de o cameră ultrawide de 40 MP.
La interior, Huawei Pura 90 Plus mizează pe un chipset proprietar Kirin 9025. Memoria RAM este de 12 GB. Iar pentru capacitatea internă de stocare există opțiuni de 256 GB, 512 GB și chiar și 1 TB.

Sistemul de operare este un HarmonyOS 7, care integrează asistentul AI vocal Huawei Celia. Pe partea de autonomie, sarcinile sunt preluate de un acumulator cu capacitatea de 5700 mAh. Acesta poate fi încărcat cu 100W. Există și suport pentru încărcarea wireless de 80W.
Mai trebuie să amintim certificările IP68 și IP69.
Telefonul este disponibil în variante de culoare Sunset Purple, Dawn Gold, Snow White și Obsidian Black. Prețurile de vânzare pentru Huawei Pura 90 Plus, valabile pentru piața din China, pornesc de la aproximativ 825 dolari (256 GB). Și ajung până la 1050 dolari (1 TB).
via GSM Arena


