
Cei de la HMD au prezentat oficial Nokia 2360 Flip. Un feature phone de tip clamshell, care vine cu o caracteristică interesantă. Este echipat cu un buton hardware dedicat pentru situații de urgență. Un buton SOS care va apela automat un contact presetat și va trimite alterte text către alte cinci contacte. Având în vedere că este poziționat destul de frontal, s-ar putea naște niște situații interesante cu această funcție, prin apăsarea accidentală a acestui buton.

Telefonul se laudă și cu funcția Family Assist, care permite configurarea de la distanță a dispozitivului. Membrii familiei pot adăuga sau șterge contacte, pot seta nivelul de volum al telefonului și pot adăuga alerte și reminder-e. Totul de la distanță.
Tocmai datorită acestor funcții speciale, Nokia 2360 Flip este adresat în special persoanelor vârstnice și utilizatorilor foarte tineri, care nu au încă nevoie (sau voie) de aplicații de social media.
Din punct de vedere tehnic, nimic impresionant. Până la urmă este un feature phone. Avem un ecran principal de 2.8 inchi și unul extern de 1.77 inchi. Bateria are o capacitate de 1450 mAh. Memoria internă are doar 4 MB și avem la bord o cameră QVGA. Mai merită evidențiate funcția FM Radio și un jack audio de 3.5 mm.
Nokia 2360 Flip va fi disponibil în variante de culoare Burgundy Red, Charcoal și Teal. Prețul și disponibiliatea nu au fost încă detaliate. Dar se pare că va ajunge și în Europa.
via HMD


