HomeFeaturedFocusFOTO: cum arată iPhone Air 2 și iPhone 18

FOTO: cum arată iPhone Air 2 și iPhone 18

iPhone Air 2

Unități de tip dummy de iPhone Air 2 și iPhone 18 au început să circule. De obicei, aceste unități sunt trimise de companiile producătoare către terții care fabrică huse de protecție pentru respectivele modele. Și de cele mai multe ori acestea ajung aproape instant în atenția opiniei publice. Pare să se fi întâmplat și de această dată. Pentru că au ieșit la iveală astfel de fotografii cu modelele celor două terminale de la Apple.

Terminale care ar trebui să își facă apariția oficială undeva în primăvara lui 2027. Mai este suficient timp la dispoziție, dar nu strică să avem o idee despre cum vor arăta cele două. Nu că ar fi de așteptat să asistăm la vreo revoluție în materie de design. Ba din contră!

Ca o scurtă paranteză, pozele vin dintr-o sursă destul de credibilă, care a mai livrat și în trecut astfel de informații.

Revenind, marea noutate propusă de iPhone Air 2 pare să fie apariția celei de-a doua camere foto pe spate. Se mai distinge și un profil ce pare chiar mai subțire decât la generația anterioară. Leak-urile vorbesc despre un sistem dual-camera, cu doi senzori de câte 48 MP fiecare. Iar în partea din față, un display OLED cu diagonală de 6.55 inchi și rată de refresh de 120 Hz.

În ceea ce-l privește pe iPhone 18, zvonurile vorbesc despre un ecran de 6.3 inchi. Tot un panel OLED. Se pare că pe spate vom avea tot un sistem dual-camera cu doi senzori de 48 MP. Iar chipset-ul va fi un Apple A20.

La evenimentul din primăvară, altături de iPhone Air 2 și iPhone 18, cei de la Apple ar mai putea prezenta și modelul mai accesibil iPhone 18e.

via Smart Pikachu

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

MobileDirect.ro

Recomandare