
Cu toate că Apple nu a dat încă drumul la noul Siri cu Gemini, utilizatorii din Europa pot folosi Gemini, inclusiv cu Live, în Apple Car Play începând de astăzi. Era ultimul dintre AI-urile importante care nu avea încă integrarea cu Car Play, dar de azi lucrurile s-au rezolvat … oarecum.
Cine vrea să folosească chatbot-ul Gemini în Car Play cu funcția Live, care înseamnă că stă mereu pornit și devine un partener de conversație, o poate face de astăzi. E nevoie să actualizeze clientul Gemini cel puțin la versiunea 1.2026.4470202 (se poate face din App Store) moment în care Gemini apare disponibil în lista de aplicații din Car Play. De aici poate fi lansat, însă pentru folosire e nevoie să se pornească prima dată aplicația de pe smartphone și să se accepte folosirea funcției Live.


Funcția Live îi permite să folosească microfonul și difuzorul ca să asculte și să … vorbească. El va rula pe fundal, în paralel cu alte aplicații din Car Play și va putea să răspundă la întrebări. L-am pus azi, imediat ce a ieșit și m-am jucat puțin cu el.

Primul lucru important: nu e integrat complet cu aplicațiile de pe iOS, așa că nu poate porni/opri aplicații terțe, are doar acces la conținutul aplicațiilor din suita Google.
Merge însă în paralel cu Waze, Google Maps sau altele pe care le aveți în Car Play – l-am testat în seara asta pe fundal, în timp ce mergeam cu Google Maps. În acest context e un simplu partener de discuții ce are acces la internet și vă poate da informații utile în timp ce conduceți. Îi puteți cere să vă citească știrile, să caute informații, să verifice email-urile (din GMAIL), să vă ajute să descoperiți informații despre diferite subiecte, etc. Îl văd util pentru umplerea timpului petrecut în mașină în fiecare zi (pentru știri și discuții pe diferite subiecte).
Din păcate, fiind izolat, nu poate să pornească apeluri sau să pornească alte aplicații. M-a surprins să văd că are un comportament diferit față de folosirea direct din Google Maps – i-am cerut prețuri de benzină pentru benzinăriile din jurul meu și dacă varianta pornită din Maps s-a descurcat, Gemini Live standalone a luat-o pe arătură, oferind informații false (cum ar fi că benzina costa cam 7 lei).
O să mă mai joc cu el în perioada următoare, mai ales pe niște drumuri mai lungi, să văd cum evoluează. Dacă vi se pare interesantă ideea, faceți update aplicației de pe iOS la cea mai nouă versiune și porniți-l din Car Play.
Și poate ne spuneți și nouă ce părere aveți despre el.
via Google


