HomeFeaturedFocusPrețurile globale pentru tableta Microsoft Surface RT. Livrare: 26 octombrie

Prețurile globale pentru tableta Microsoft Surface RT. Livrare: 26 octombrie

Surface 2

E live pagina de unde se pot face precomenzi pentru tableta Microsoft Surface cu Windows RT (varianta de Windows 8 pentru platforma AEM) construită pe platforma Tegra 3, cu 2 GB RAM și 32 GB SSD și din care vedem prețul: în SUA, Surface de 32 GB fără cover. Atunci când pagina a fost online, toți cei ce cumpărau Surface aveau posibilitatea să o primească pe 26 octombrie. Între timp, doar varianta de 32 GB plus cover (încă 100 USD în plus) mai poate fi primită pe 26 octombrie – ÎNCĂ, celelalte au deja o întârziere de trei săptămâni. Vedeți aici dacă puteți face comanda.

Ieri am văzut prima reclamă oficială, făcută de compania din Redmond. Azi a venit pagina pentru precomenzi și au fost dezvăluite prețurile. Până pe 26 octombrie sigur mai primim și alte informații. Poate și despre tableta Windows 8 Pro, a cărei disponibilitate e așteptată abia peste 3 luni.

Schimbarea datei de livrare poate să fie un indiciu că Microsoft are precomenzi mai mari decât se aștepta? Plauzibil. Mashable citează The Wall Street Journal care au scris marți că Microsoft a comandat între 3 și 5 milioane de tablete Surface RT, similar cu comenzile date de Google și Amazon pentru Nexus 7 și Kindle Fire. Totododată, de notat că Apple a comandat 10 milioane de iPad-uri mini, produs ce va fi lansat pe 23 octombrie.

Puțin dezamăgitor prețul Surface RT. De la cei 299 USD speculați inițial, la 599 USD e mare diferență. Dovadă că Microsoft concurează cu Apple și nu cu Android, ceea ce e explicabil dacă ne uităm la similaritatea ecosistemului dezvoltat de Microsoft în jurul Windows RT/8 și Windows Phone 8.

Din punctul meu de vedere are sens: pe Android nu se fac bani așa cum și-ar dori dezvoltatorii și producătorii de hardware. Singurul care face bani e Google. Chiar și cu mișcarea de a aduce propriul hardware, lui Microsoft încă îi pasă de parteneri.

De pe pagina Microsoft vedem și că Surface va fi disponibil și în Europa: Franța, Germania, UK alături de Australia, Canada, China, SUA, Hong Kong. Așa că dacă vreți rapid un Surface trebuie să apelați la prietenii de peste ocean.

Faceți-vă calculele:

  • SUA – 499 USD pentru modelul de 32GB fără husă, 599 USD cu Touch Cover, 699 USD pentru modelul cu 64GB și Touch Cover
  • United Kingdom – 399 lire pentru 32GB fără husă, 479 lire cu Touch Cover, 559 lire pentru 64GB cu Touch Cover
  • Germania – 479 EUR pentru 32GB fără husă, 579 EUR cu Touch Cover, 679 EUR cu 64GB și Touch Cover
  • Franța – 489 EUR pentru 32GB fără husă, 589 EUR cu Touch Cover, 694 EUR pentru 64GB și Touch Cover
  • Canada – 519 dolari canadieni pentru 32GB fără husă, 619 dolari canadieni cu Touch Cover, 719 dolari canadieni pentru 64GB cu Touch Cover
  • Australia – 559 dolari australieni pentru 32GB fără husă, 679 dolari australieni cu Touch Cover, 789 dolari australieni pentru 64GB cu Touch Cover

Asta plasează tableta Microsoft Surface RT la aproximativ 1750 de lei dacă aveți un prieten în SUA și la 2184 de lei dacă o primiți din Germania. Cum România nu e listată printre țările care vor avea Surface de la Microsoft va fi probabil să vedem prețuri apropiate de 2300 de lei, cum este noul iPad la retaileri.

Detalii și comenzi aici.

Vă băgați? Cu toate că sunt tentat, aștept să pun mâna pe un Surface ca să mă conving că este ceea ce îmi doresc de la ea!

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

10 COMENTARII

  1. @Oli
    Bine punctat. În mare ai dreptate și ceea ce spui stă în picioare. Singura obiecție este că Surface RT nu prea poate fi comparată cu nimic: nici cu Android și nici cu iPad – din ceea ce am testat până acum este peste în multe capitole și sub în altele (se poate remedia).

    România nu e prezentă în lista țărilor ce vor avea Surface oficial. Suntem prea mici ca să avem parte de așa ceva – rămânem la mâna distribuitorilor ce aduc produse de afară care vor face bani, cu prețuri mai mari.

  2. Daca era 200 de USD e prea ifetina. O porcarie. Un Kindle cu Windows. Daca este 499 USD e f scumpa. Mullt prea scumpa ! Acum intreb eu, scumpa versus ce ? Versus Kindle Fire sau Nexus 7. Pai nu se compara ca are ecran de 10 inchi, deci nu e in aceasi clasa. Scumpa cu IPad ? Pai e mai iftina decat variant comparabila : Ipad 32 GB este 599 USD. Scumpa in RO ? Pai asta e treaba lui Microsoft sa adopte o strategie similara Apple unde Ipad-ul de 16 GB care costa 499 USD in Ro costa 1999 RON. Deci ma astept ca Surface RT sa fie tot 1999 RON.
    In momentul asta nu cred ca pretul este o problema pentru Surface. Pretul este correct si adaptat perfect la piata. Problema sunt aplicatiile pe care sa le poti folosi pe Surface. Daca vom avea aplicatii atunci Surface va fi best buy !

  3. @Piticu21
    Pai nu te opreste nimeni sa il pui in tableta :D. Are slot microSD :))

    @MO
    Am avut Nexus 7, am un tablet rt. Merg pe Windows RT cu mica observatie ca sper la un jailbreak 😀 care sa permita punerea de aplicatii homebrew.

  4. Enorm chiar si la preturi de SUA. Cred ca esti cel putin optimist cand zic ca va fi 2300 la noi, eu sunt gata sa pariez ca mai jos de 2500 nu vei gasi, cel putin nu de la retaileri locali. La $200 sau chiar $300 “facea sens”, dar la $500 prefer sa-mi iau nexus 7 pentru toata familia, vorba vine.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep