HomeFeaturedFocusCu puternicul One în mână, HTC înregistrează cele mai slabe rezultate financiare

Cu puternicul One în mână, HTC înregistrează cele mai slabe rezultate financiare

image

Taiwanezii de la HTC nu reușesc să oprească panta descendentă pe care se află, cu toate că HTC One e recunoscut drept cel mai bun smartphone de până acum, cu siguranță cel mai bun făcut vreodată de HTC. Cu toate că au prezentat smartphone-ul cu un avans considerabil în fața celor de la Samsung, HTC nu a reușit să producă și să livreze suficient de multe aparate ca să își redereseze imaginea în termeni financiari. Avantajul avut la lansare e pierdut în ceea ce privește disponibilitatea. Și le va fi foarte greu să concureze cu forța de vânzare a lui Samsung pentru S4.

Așa se face că în primul trimestru din 2013 au înregistrat cele mai slabe rezultate – 2,8 milioane USD profit față de Q1 2012 unde erau deja în cădere și tot au realizat 470 milioane USD.

În loc să se concentreze pe livrarea unui produs deosebit, așa cum este HTC One, la timp, și în cantități suficiente, taiwanezii s-au apucat de făcut aparate ieftine (HTC First), pe care să le vândă într-un duet cu Facebook. Totodată, campaniile de promovare pentru HTC One nu par să își atingă scopul, degringolada de la sfârșitul lui 2011 având încă efecte: publicul țintă nu poate fi conturat corect, mesajele de MK sunt slabe, suportul operatorilor pare că nu există etc.

Deja ultima carte a lui HTC pare să fie jucată. Mai lipsește să anunțe un HTC One+ și încă vreo două aparate ieftine ca să fie siguri că nu mai au ce căuta în TOP 3 producători de smartphone-uri Android.

Păcat. În urmă cu 10 ani erau singura companie în care aveam încredere atunci când discutam de smartphone-uri.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep