HomeFeaturedFocusSe caută telefoanele smart

Se caută telefoanele smart

idc-smartphones

Conform unui studiu al celor de la IDC, se caută atât de puternic, încât vânzările la nivel global de telefoane smart le-au depășit pe cele de aparate clasice. Practic se adeveresc astfel previziunile făcute de mai multe instituții specializate și se adeveresc mai repede decât ne-am fi așteptat.

În primul trimestru al anului, pentru că tot este zilele acestea moda cifrelor financiare și de vânzări, procentul pe care telefoanele smart l-au deținut din totalul vânzărilor a ajuns la 51,5. Este conform celor de la IDC, un moment istoric.

Studiul arată câteva date interesante. Pe de-o parte, supremația Samsung este din ce în ce mai evidentă. Apple pe de altă parte a înregistrat o scădere în ceea ce privește cota de piață în zona de smartphone, dar nu este nimic îngrijorător, mai ales dacă aruncăm o privire și la rezultatele lor financiare pentru această perioadă. De asemenea putem vedea cum producătorii mari din China, și vorbim aici de ZTE și de Huawei își fac loc în top 5, acolo unde este confirmată și evoluția pozitivă a celor de la LG, prin urcarea pe poziția a treia a topului.

Mai sunt de remarcat faptul că Nokia trăiește în continuare prin vânzarea aparatelor simple, și că așteptările de la seria Lumia nu-și găsesc încă suportul în realitate, sau că, din păcate, HTC nu apare în top 5, asta în ciuda unui aparat ca HTC One, care pare a fi cel mai reușit smartphone de până acum.

via Engadget

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep