HomeFeaturedFocusRezoluție 4K la prețuri (și mai) normale

Rezoluție 4K la prețuri (și mai) normale

Seiki

După ce am avut surpriza ca, la momentul lansării lor internaționale, să vedem primele televizoare UHD la niște prețuri astronomice, am fost destul de sceptic în ceea ce privește succesul lor. Scepticism care a fost imediat dărâmat, pe de-o parte, de faptul că în ciuda acestor prețuri, au înregistrat un succes uimitor la vânzare și, pe de altă parte, de faptul că imediat a început să apară și conținutul necesar pentru a pune în valoare acest tip de rezoluție a ecranului.

Ei bine, după o primă etapă, a urmat apariția unor aparate care au lovit puternic în zona prețurilor, e drept că venită din partea unui nume mai puțin cunoscut. Este vorba despre cei de la Seiki, care au adus un televizor 4K, pe numele său de cod Seiki SE50YU04, cu o diagonală de 50 de inchi, la un preț de 1299 de dolari pentru Statele Unite. Ei bine, aceeași Seiki, vin cu o nouă lovitură în zona de prețuri și anunță modelul 4K de 39 de inchi la un preț de numai… 699 dolari. Ba mai mult, vin cu două promisiuni. Că până la sfârșitul lunii acest televizor va fi în magazine și că în toamnă vor scoate și un model de 65 de inchi.

Din păcate, până vom vedea acest brand și prin România, cred că va mai trece ceva vreme. Va trebui să ne mulțumim cu ceea ce se găsește pe la noi. Partea bună este că, odată ce brandurile mari vor începe să ajusteze prețurile pentru a rămâne competitive pe această piață, se va porni un tăvălug care va aduce aceste prețuri mai aproape de nivelul lor real. Partea mai puțin bună este că nu cred că un brand ca Seiki reprezintă o amenințare suficient de mare pentru marii producători, pentru a porni mai repede acest tăvălug.

via Engadget

4 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep