HomeFeaturedFocus2012-2013: Chrome e cel mai folosit browser, Windows 8 crește Samsung depășește...

2012-2013: Chrome e cel mai folosit browser, Windows 8 crește Samsung depășește Apple

image

StatCounter a realizat un raport denumit ”Internet Wars” în care face o analiză a perioadei august 2012 – iunie 2013 în ceea ce înseamnă cotele de piață pentru browser-e, sisteme de operare, motoare de căutare, brand-uri de smartphone-uri etc.

Haideți să vedem ce a ieșit!

Browser-e: Chrome e lider de necontestat la nivel mondial

image

Cu o cotă e piață similară Internet Explorer în august 2012, Chrome a ajuns să domine piața browser-elor în mai puțin de un an. Internet Explorer are o cădere bruscă din aprilie 2013, cădere a cărei curbă e similară cu cea de creștere pentru Chrome. Se poate trage concluzia că browser-ul Google a câștigat foarte mulțin din utilizatorii de Internet Explorer – uitați-vă la cotele Opera, Firefox și Safari ce sunt aproape neschimbate.

Pentru România:

image

Singurul browser care a crescut e Chrome. Utilizatorii din România preferă Chrome, migrarea de la Firefox și Internet Explorer fiind importantă.

Smartphone-urile cele mai folosite la browsing: Samsung bate Apple

image

La nivel mondial se văd două direcții: Samsung e la egalitate cu Apple în ceea ce privește numărul de aparate cu care utilizatorii accesează internet-ul și că Nokia pare să își fi revenit după o perioadă de cădere bruscă. BlackBerry e încă în joc în timp ce HTC înregistrează o ușoară scădere în popularitate.

Pentru România:

image

Samsung începe să scadă în popularitate, Apple replică situația de la nivel mondial în timp ce Nokia pare să se fi stabilizat.

Sisteme de operare desktop: Windows 7 domină, Windows 8 crește

image

Cel mai bine se vede curba de creștere a Windows 8: ce la 0 ajunge la 5,94%, peste cota de piață a MacOSX, Windows Vista. XP-ul e încă folosit destul de mult (peste 20% din sistemele conectate la internet la nivel mondial sunt cu Windows XP), dar e în scădere. La fel și Windows 7, care deși domină categoric începe să scadă.

Interesant de văzut ce se întâmplă cu sistemele de operare Linux: nimic. Ani de-a rândul au fost considerate gata de a-și lua locul pe sistemele utilizatorilor casnici și cu toate asta nu s-a întâmplat.

Pentru România:

image

Lucrurile sunt clare: utilizatorul român de internet de pe desktop folosește Windows 7 și XP. Cine nu mai merge pe XP are … Windows 7. Adopția de Windows 8 e la început, cu un trend similar celui de la nivel mondial.

Nici la noi Linux-ul nu are o popularitate deosebită, cum nici MacOSX nu dă semne că ar fi pe placul românilor.

Rețele sociale: Facebook liderul incontestabil

image

În afară de creșterea aproape permanentă a utilizării Facebook nu sunt prea multe de zis. A doua rețea de socializare din top este Pinterest, în scădere. Twitter pare că și-a păstrat oarecum fanii.

Pentru România:

image

Facebook și atât. E singura rețea de socializae care contează în România. 9 din 10 români cu conturi pe rețele de socializare preferă Facebook.

Browser-ele de pe smartphone: WebKit și Safari scad în mod surprinzător

image

Piața browser-elor cu care utilizatorii accesează internet-ul de pe smartphone e interesantă în sensul în care deși Android crește, gradul de utilizare al browser-ului standard scade. Pe Android, WebKit-ul scade destul de mult, situație în care se regăsește Safari-ul de pe iOS.

Încep să crească NetFront, Opera și browser-ul de pe aparatele Nokia. Internet Explorer de pe Windows Phone nu e prins în grafic.

Motoare de căutare pentru smartphone: Bing și Yahoo își dublează cota de piață

Google rămâne cel mai folosit browser: 93,79% din căutări se fac cu el. Și cu toate astea, e în scădere față de acum aproape un an când avea 96,98%. În timp ce Bing ajunge a 1,445 și Yahoo la 4,08%, ambele dublându-și cota de piață de acum un an.

Sistemele de operare pentru dispozitivele mobile: Series 40 crește

image

Față de acum un an Android a crescut semnificativ. iOS a avut o creștere importantă până la jumătatea lui februarie moment în care a înregistrat un declin spectaculos. În iunie 2013 rămâne la aproape aceiași cotă de piață ca și acum un an.

Să nu uităm totuși că în termeni de terminale vîndute, Google domină categoric, Apple reușind să crească suficient de mult vânzările încât să contracareze noile dispozitive intrate pe piață.

Symbian OS și sistemul de operare Samsung scad, BlackBerry reușește să stagneze. Windows Phone crește simțitor: de la 0,68% ajunge a 1,4%.

Pentru România:

image

Android are 51,51% din piața din România. Urmează iOS cu 21.73% – o cotă foarte bună dacă stăm să ne gândim că majoritatea aparatelor Android responsabile de cota așa de mare sunt low cost.

Windows Phone are 1,81% din piață, peste media de la nivel mondial.

Rezultatele sunt oarecum cele așteptate, nimic spectaculos nu s-a întâmplat în prima jumătate a lui 2013. Rămâne de văzut dacă Android-ul va mai crește în momentul în care Apple va lansa un iPhone low cost și Nokia își va crește (din nou) puterea de negociere cu operatorii de telefonie în nevoia de a împinge Windows Phone pe piață.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep