HomeFeaturedFocusPreview Lords of the Fallen: un RPG aparte

Preview Lords of the Fallen: un RPG aparte

LotF-1

În 2012, Tomasz Gop, un fost angajat CD Projekt care a lucrat la The Witcher 2, anunța ”Project RPG”, având în plan o lansare în acest an pentru PC și console. Project RPG a fost dezvăluit ca fiind Lords of the Fallen (și amânat pentru 2014 între timp), un action RPG puternic inspirat din Dark Souls, ce este dezvoltat de studioul german Deck 13 în colaborare cu City Interactive. Printre altele, Deck 13 au fost responsabili de ARPG-ul Venetica, un titlu sub-apreciat care ar trebui încercat de orice fan al genului. Revenind, când spun că Lords of the Fallen e inspirat din Dark Souls nu mă refer doar la un nivel crescut de dificultate, există asemănări și din punct de vedere al atmosferei generale sau al mecanicilor de joc. Totuși, trebuie menționat că pe lângă punctele comune, vor exista destule diferențe între cele două jocuri. Cea mai importantă fiind locul pe care îl ocupă dialogurile, misiunile și alegerile pe care le vom avea de făcut pe parcurs în Lords of the Fallen. Alegeri care vor da naștere la mai mult decât un final posibil pentru poveste. A nu se înțelege că vom avea un fir narativ în vâna lui The Witcher 2, doar că această componentă a jocului va fi ceva mai prezentă decât în Dark Souls.

LotF-4

Lumea lui Lords of the Fallen promite mult, este situat într-un univers fantastic, unde civilizația s-a răsculat împotriva propriului zeu, ca rezultat zeul fiind îngropat și presupus mort. Mii de ani mai târziu, lumea a cam uitat de acest eveniment, degetele zeului îngropat ajungând să fie considerate doar un lanț muntos (se poate găsi într-una dintre imagini). Mai mult, se pare că civilizația se împarte în două tabere, iar jucătorul trebuie să decidă de partea căreia se va situa. Personajul principal va fi un luptător impunător numit Harkyn, desprins parcă din legendele vikingilor. Nu s-au anunțat clase ca într-un RPG obișnuit, deci Harkyn va avea o varietate de abilități, în funcție de cum alege jucătorul să parcurgă jocul. Până acum nu prea s-au dezvăluit multe detalii despre poveste, campania de promovare concentrându-se mai mult pe sistemul de luptă și comparațiile cu Dark Souls. În primul rând trebuie să știți că producătorii doresc să-l facă ceva mai accesibil decât jocul niponilor. ”Dacă mori des înseamnă că faci ceva greșit” e moto-ul lui Lords of the Fallen, luptele implicând o mare atenție la obiceiurile și caracteristicile fiecărui inamic, în funcție de care trebuie să stabilești o strategie de luptă. Dacă te arunci la atac fără să iei în considerare aceste aspecte nu vei avea șanse de izbândă și jocul va părea frustrant.

Citiți continuarea pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep