HomeFeaturedFocusNokia Lumia 1020 review: un smartphone cum nu exista altul

Nokia Lumia 1020 review: un smartphone cum nu exista altul

Cu modelul Lumia 1020 Nokia a schimbat regulile jocului e piața smartphone-urilor și a arătat că dacă își pune în minte să se diferențieze semnificativ de concurență o poate face într-un stil grandios. Lumia 1020 e un produs remarcabil din foarte multe puncte de vedere, normal din altele și din păcate sub medie în altele. Face poze deosebite, e rapid (în marea majoritate a cazurilor) datorită sistemului de operare Windows Phone 8, însă suferă la capitolul autonomie și are o problemă de concepție: la ce bun să ai poze de înaltă rezoluție dacă nu le poți folosi de pe telefon?

Să detaliez.

Constructie: in linia Lumia

Lumia 1020 e de fapt un Nokia Lumia 925 în care s-a introdus tehnologia PureView proprietară Nokia, capabilă să facă poze de înaltă calitate folosindu-se de un set de lentile Zeiss construite pentru a fi folosite pe smartphone. Teoretic, Lumia 1020 combină ceea ce a fost mai bun pe seria Lumia cu o tehnologie avansată pentru fotografiere. Ingredientele pentru un produs perfect?

Așa s-ar zice dacă îl privești de la distanță și din specificațiile tehnice.

Lumia 1020 păstrează linia de design inaugurată de Nokia acum doi ani cu seria Lumia. Forma de trabuc a carcasei (130.4 x 71.4 x 10.4 mm) din policarbonat (tot plastic până la urmă) negru este simialară cu cea a lui Lumia 800, puțin diferită de Lumia 920 sau Lumia 925.

Mai jos puteți vedea seria Lumia: 800, 920, 925 și 1020.

Nokia Lumia 1020 - 37

Lumia 1020 e frumos rotunjit pe margini și bine închegat. Privit din față nu se diferențiază foarte mult de Lumia 925: același display de 4,5 inci (1280 x 768 pixeli) PureMotion HD+ ClearBlack, AMOLED, protejat cu tehnologie Gorilla Glass 3. Domină toată partea din față a aparatului și e răspunzător de afișarea unor imagini de o calitate excelentă. Activând și funcția dedicată pentru lizibilitate în lumina puternică a soarelor, ecranului lui Lumia 1020 e cu siguranță în top 3 al momentului. De când folosesc seria Lumia și mai cu seama 920, 925 și 1020 nu am mai avut probleme în a citi informația de pe ecran indiferent de condițiile de lumină: în soare puternic nu există nici cel mai mic împidiment în a vedea tot ceea ce afișat pe ecran.

Nokia Lumia 1020 - 7

Și cam atât are în comun Lumia 1020 cu celelalte modele din serie. Încorporarea unei camere foto de 41 MP și a tehnologiei PureView pe lentile Zeiss a însemnat modificări importante la nivel de construcție: partea din spate a primit o burtă în dreptul fantei pentru camera foto. E vorba despre un cerc ieșit bine de tot peste suprafața carcasei și în care sunt prevăzute fantele pentru lentilă și sistemul Flash.

Mai jos se vede foarte clar linia fantei pentru Xenon, Flash-ul normal și sistemul de protecție al lentilei Zeiss. Acesta din urma este mecanic, similar cu ceea ce există pe multe din aparatele foto compacte.

Nokia Lumia 1020 - 4

Introducerea acestei denivelări pe spatele carcasei face ca aparatul să fie mai gros decât Lumia 920 (sensibil mai gros decât Lumia 925). Și poate din cauza asta puțin mai anevoios de folosit.

Dacă la început ”burta” lui Lumia 1020 pare să deranjeze, pe măsură ce folosești aparatul îți dai seama că poți să îi ascociezi o funcționalitate excelentă: poți să o folosești ca punct de sprijin pe deget atunci când faci poze folosind aparatul vertical. Și e chiar foarte ok procedeul, mai ales că îți asigură un mijloc de a crește stabilitatea.

Nokia Lumia 1020 - 15

Butoanele de pe Lumia 1020 sunt puse exact la fel ca cele existente pe celelalte modele: volumul, pornirea și camera se regăsesc pe laterala din partea dreaptă. Mai jos se vede foarte clar despre ce vorbesc: de sus în jos avem Lumia 1020, Lumia 800, Lumia 925 și Lumia 920.

Nokia Lumia 1020 - 44

Alte butoane nu se mai regăsesc pe carcasa lui Lumia 1020. Avem în schimb fantele pentru jack-ul audio, slot-ul microSD și fantele pentru difuzor. În cazul lui Lumia 1020, slot-ul microUSB este pus în partea inferioară a carcasei lângă difuzor.

În poză vedeți Lumia 1020, Lumia 800, Lumia 925 și Lumia 920:

Nokia Lumia 1020 - 43

Rămânând ca în partea superioară să fie doar jack-ul audio, unul dintre microfoane și ușița de acces la slot-ul microSIM.

Nokia Lumia 1020 - 45

Din cauza elementelor asociate sistemului camerei foto Lumia 1020 este și mai greu decât Lumia 925: are 158 de grame, o greutate ce o simți dacă înainte ai avut un aparat mai ușor. Venind direct la Nokia Lumia 1020 greutatea este acceptabilă și în timp începi să nu mai ții cont de ea.

Display: excelent

În ultima vreme am văzut foarte puține display-ul capabile să se ridice la nivelul celui de pe Lumia 1020. Când trendul zice 4,7 inci sau mai mare, Nokia a rămas la un ecran cu diagonala de 4,5 inci, rezoluție de 1024 x 768 pixeli, AMOLED cu PureMotion HD+ ClearBlack. Negrul e negru, culorile de o claritate deosebită (mai ales dacă te folosești de funcția din Windows Phone 8 ca să accentuezi strălucirea).

Nokia Lumia 1020 - 32

Chiar recomand tuturor celor ce folosesc un Lumia 1020 să intre în setarea legată de profilul de culoare din settings/display și să ajusteze nicelul temperaturii colorii și a saturației după cum se simt bine.

wp_ss_20131024_0023wp_ss_20131024_0022

Ca să vă faceți o idee despre cum arată display-ul lui Lumia 1020 în comparație cu Lumia 920 (primul din stânga), Lumia 925 (cel de-al doilea) priviți imaginea de mai jos. Sesizați diferențe?

Nokia Lumia 1020 - 11

Ar trebui, pentru că Lumia 920 are LCD și nu AMOLED precum Lumia 925 și Lumia 1020.

Nokia Lumia 1020 - 33

Cu setarea de luminozitate setată pe valoarea maximă (high), imaginile afișate pe ecranul lui Lumia 1020 arată deosebit de bine: culori intense, bine definite, fără aberații importante.

wp_ss_20131024_0026wp_ss_20131024_0027

În ceea ce privește controlul touch, merge excelent. Poate prea bine dacă e activă setarea de creștere a sensibilității – o țin activă și din cauza asta am reușit să activez și să controlez ecranul folosind cablul de la căști – prin simpla atingere a lui de display, acesta din urmă se aprinde și poate fi controlat.

Nokia Lumia 1020 - 22

Hardware: pacat de lipsa unui slot microSD

Lumia 1020 e construit în jurul unui cipset Qualcomm MSM8960 Snapdragon cu CPU dual-core la 1,5 GHz, Krait. Mulți se grăbesc să critice configurația mai slabă în comparație cu ceea ce există acum pe Android și iOS, fără să se gândească că în termeni reali, platforma Windows Phone 8 nu are nevoie de mai mult pentru a oferi o viteză de lucru foarte bună, comparabilă sau chiar peste ceea ce există acum pe Android. Pe zona de grafică, Lumia 1020 folosește un Andreno 225, ceva mai lent.

Diferența majoră față de Lumia 925 este dată de folosirea a 2GB RAM în combinație cu cei 32GB pentru stocare, opțiune ce teoretic ar fi trebuit să îi crească performanțele. Conectorii sunt cei clasici: microUSB, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, NFC, Bluetooth 3.0 cu A2DP, receptor radio FM, GPS cu A-GPS și senzorii: accelerometru, giroscop, proximitate, luminozitate, compass.

Lumia 1020 e echipat pentru LTE/4G – l-am testat atât în rețeaua Vodafone 4G cât și în cea Orange și se mișcă foarte bine.

Nokia Lumia 1020 - 17

Dacă în configurația lui Lumia 1020 și-ar fi făcut loc și un slot microSD atunci dotarea ar fi fost nimerită. În lipsa lui, cu folosirea opțiunii de fotografiere PureView la rezoluție înaltă, cei 32GB pentru stocare se vor umple rapid. O poză are cam 12-15 MB plus cei 2MB ai pozei ”normale”. În condițiile astea, chiar și cu integrarea SkyDrive (7,5 GB pentru conturi noi sau 25 GB pentru cele vechi) spațiul de stocare devine rapid o problemă.

Camera foto: excelenta pentru cine cauta asa ceva!

Lumia 1020 se individualizează pe piață prin camera sa foto cu tehnologie PureView de 41 MP și lentile Zeiss și stabilizare optică. Nokia a promovat intens tehnologia ca fiind una deosebită, capabilă de minuni.

Nokia Lumia 1020 - 10

Treaba stă cam așa: o tehnologie de achiziție de imagini, oricât de bună ar fi, nu poate ține loc de pricepere și imaginație. Lucrul e foarte evident pe Lumia 1020: camera e capabilă de lucruri foarte interesante, însă dacă utilizatorul nu știe ce să facă cu ea și mai ales cum, plusul nu e foarte mare.

Mulți își imaginează că dacă au un Lumia 1020 și îl scot să facă poze, indiferent de condițiile de iluminare, rezultatele sunt fantastice.

Vin și vă contrazic: nu e chiar așa. Înainte de trece mai departe, vă invit să citiți cele două articole detaliate în care am făcut o comparație între camera lui Lumia 925 și cea a lui Lumia 1020.

Nokia Lumia 925 vs Lumia 1020: testul de macro

Nokia Lumia 1020 vs Nokia Lumia 925: care face poze mai bune in lumina zilei si pe noapte?

Ambele teste au fost făcute folosind aplicația Nokia Camera Pro, singura ce știe să pună în valoare tehnologia PureView de pe Lumia 1020. Din meniul Windows Phone se poate seta să fie cea ce pornește automat la apăsarea butonului hardware de fotografiere – doar așa am testat aparatul.

wp_ss_20131023_0004

Când o poză este făcută cu Nokia Camera Pro sunt salvate automat două fișiere: unul de 34-38 MP și unul de 5 MP. Cel mare, va fi vizibil doar de Nokia Camera Pro. Înseamnă că în afara acestei aplicații nu se va vedea și putea folosi decât fotografia de 5 MP.

wp_ss_20131023_0003

Vă mirați?

Ar trebui. Pentru că aici apare marele minus de pe Lumia 1020: degeaba faci poze de calitate dacă nu le poți folosi de pe telefon. E nevoie să le descarci pe PC (transferul se poate face prin cablu USB sau prin integrarea cu SkyDrive) și abia apoi să le urci pe Instagram, Facebook sau email.

Din punctul meu de vedere o scăpare gravă a celor de la Nokia dincolo de motivația că dimensiunea mare ar fi pus în pericol modul în care e folosit abonamentul de date.

Treaba stă mai bine în cazul înregistrării video: Full HD, direct pe cameră cu opțiuni de salvare pe YouTube prin aplicația Nokia YouTube Uploader – pentri că așa a vrut Microsoft, seria de aparate Lumia e singura ce poate să urce pe YouTube filmele din galeria accesibilă de pe smartphone.

wp_ss_20131024_0015

Lentila de pe Lumia 1020 este echivalentul uneia de 26mm cu f/2.2, ceea ce permite un focus bun până la o distanță de 4M. În același timp, pentru macro, Lumia 1020 nu va focaliza pe distanțe mai mici de 15 cm, treabă ce poate fi remediată oarecum prin faptul că pozele de rezoluție mare pot fi tăiate – asta înseamnă că ai chef să le descarci pe PC și să le manevrezi de acolo!

Nokia Lumia 1020 - 38

Nu cred că mai există vreo urmă de îndoială că Lumia 1020 beneficiază de o cameră foto puternică. De aici și până la utilitatea ei și folosirea ca argument de vânzare în fața unor produse similare e o cale destul de lungă ce trece neapărat prin curtea deciziei: mă interesează atât de mult și sunt dispus să o folosesc la capacitatea maximă?

Pentru că dacă răspunsul este negativ la ambele, PureView de 41MP de pe Lumia 1020 nu mai are brusc nicio valoare.

Software: colectia Nokia in efectiv complet

Lumia este un Windows Phone 8 cu cel mai nou update Amber, peste care se pot instala din Windows Store toate aplicațiile extra date de Nokia. Și din fericire sunt o grămadă, multe dintre ele exlcusive pentru utilizatorii de Windows Phone cu aparate Nokia Lumia.

wp_ss_20131024_0002wp_ss_20131024_0003

Printre review-erii locali și internaționali circulă în continuare mitul legat de inexistența aplicațiilor pe platforma Windows Phone. E adevărat că ecosistemul Windows Phone este mult mai firav decât Android sau iOS, însă pentru ceea ce ai nevoie cu adevărat găsești alternative dacă un client oficial nu există.

wp_ss_20131024_0004wp_ss_20131024_0005

Spre exemplu integrarea Facebook, Twitter și LinkedIn este nativă și feed-urile sunt aduse automat pe interfața telefonului. Nu e dată funcționalitate 100% pe niciuna din rețelele amintite, dar există clienți dedicați de Twitter, Facebook și LinkedIn pentru cei ce consideră că ceea ce le pune la dispoziție sistemul de operare Windows Phone este insuficient.

Pe Windows Phone există posibilitatea nativă de a avea Inbox unificat în care utilizatorul setează manual ce vrea să includă: eu folosesc GMAIL, Hotmail și Exchange fără niciun fel de problemă. La fel, am agregate și mai multe calendare.

Vreau să fac o mențiune specială: pe Windows Phone 8 există integrarea Instagram, chiar dacă nu nativă (încă, pentru că la lansarea Nokia de la Anu Dhabi s-a anunțat că e în lucru un client oficial). Numele aplicației pe care vi-o recomand cu încredere este 6tag.

wp_ss_20131024_0007wp_ss_20131024_0006

Pe Lumia 1020 există disponibilă aplicația Data Sense al cărei scop este să ofere o statistică legată de traficul de date, pe conexiunea de voce și WiFi, inclusiv cu detalii legate de fiecare aplicație consumatoare în parte. O găsesc utilă mai ales pentru faptul că permite setarea unor limite ce odată atinse pot genera alerte.

wp_ss_20131024_0009wp_ss_20131024_0008

Browser-ul de pe Lumia 1020 este cel clasic de pe WIndows Phone, adică un Internet Explorer mobile, construit pe engine de IE 10, fără suport Flash. Se mișcă bine în marea majoritate a operațiilor, are încă destule probleme de afișare și incompatibilități cu serviciile Google.

Alături de Internet Explorer se poate pune pe Lumia 1020 Nokia Xpress, un browser cu opțiuni de compresie a datelor și facilitatea de a afișa informația sub forma unei reviste. Mă folosesc des de Nokia Xpress și pentru ceea ce am eu nevoie funcționează bine.

wp_ss_20131024_0011wp_ss_20131024_0016

Din seria aplicațiilor Nokia disponibile doar pe modelele Lumia, pe 1020 este prezentă Nokia Reading. Ține locul unui client de știri care are și posibilitatea de a afișa ebook-uri. L-am folosit de câteva ori, sumar. Își face treaba, nu impresionează.

Nokia Drive, una din puținele aplicații de navigare asistată de GPS cu hărți offline de pe Windows Phone e gratuită, preinstalată. Încă se pot descărca în mod gratuit hărți de pe tot mapamondul, inclusiv România. Testez constant harta de România și sunt mulțumit de calitatea oferită.

wp_ss_20131024_0014wp_ss_20131024_0010

Nokia Music, alături de integrarea Xbox Music dată nativ de sistemul de operare sunt două modalități de a avea acces la serviciile de muzică puse de la dispoziție de Microsoft și Nokia, bineînțeles contra unor abonamente lunare. Nokia Music permite totuși în versiunea gratuită ascultarea a diferite selecții în mod online, fără opțiuni de download offline.

wp_ss_20131024_0013wp_ss_20131023_0001

Niște extras-uri ale Nokia fac posibilă consultarea modului în care e ocupat spațiul de stocare și activarea opțiunilor de blocare automată a apelurilor sau SMS-urilor de la un anumit număr. Și completez cu facilitatea Glance, un fel de screen saver pentru orele din afara perioadei de folosire intensă, în care ceasul să apară automat pe display.

wp_ss_20131024_0019wp_ss_20131024_0020wp_ss_20131024_0025wp_ss_20131024_0024

Performanta

Nokia Lumia 1020 e construit similar cu Lumia 925, ceea ce înseamnă că cel puțin teoretic performanțele celor două aparate trebuie să fie similare. Lumia 1020 are în plus 1 GB RAM, element ce teoretic ajută la creșterea performanței.

AM fost surprins să văd că de fapt, în utilizare normală și în teste, Lumia 1020 nu este cu mult mai bun decât Lumia 925, ba chiar în unele situații este sub el. Cel mai clar se vede asta în utilizarea meniului: pe Lumia 925 informația este afișată fluid, pe Lumia 1020 este scadată, cu întreruperi și întârzieri de afișare.

Ca să mă lămuresc am rulat un set de benchmark-uri, primul dintre ele este Browsermar, unul ce simulează performana în browsing. După cum se poate vedea în tabelul de mai jos Nokia Lumia 1020 e cu foarte puțin mai rapid decât 925.

image

La calculul valorii PI, Nokia Lumia 925 e chiar mai rapid decât Lumia 1020.

image

Pentru Antutu Benchmark, Lumia 925 cu GDR3 nu a putut rula testul așa că nu am informație de comparație. Lumia 1020 a obținut 2590 de puncte, o valoare normală.

Performanța unui smartphone înseamnă și autonomie. Aici Lumia 1020 dezamăgește: doar 4 ore și 56 de minute în redarea unui stream radio pe 4G cu display-ul aprins și power management-ul la minim este cu aproape 25% sub ceea ce oferă Lumia 925. În condițiile în care bateria de 2000 mAh a lui Lumia 1020 are capacitate identică cu cea de pe Lumia 925.

Și în utilizarea normală diferența de autonomie este tot în favoarea lui Lumia 925, acesta reușind să aibă un spor de 10-15% (10-11 ore, depinde de tipul de utilizare) în fața lui Lumia 1020.

Concluzie: excelent daca te intereseaza fotografia

Și am ajuns și la final: cum e de fapt Lumia 1020?

Din punctul meu de vedere e un aparat bine închegat ce îți aduce posibilitatea de a face poze deosebite pe smartphone. Trebuie să își dorești asta și să te implici ca să pui cu adevărat în valoare aparatul. Pentru un utilizator obișnuit asta înseamă că Lumia 1020 promite mai multe decât poate face în realitate.

Nokia Lumia 1020 - 48

Arată bine, e construit solid și când e folosit cum trebuie face poze de calitate. Lucruri ce nu sunt apanajul oricărui smartphone modern. Include suport 4G, integrare în cloud via SkyDrive. Display-ul este excelent.

Cu toate astea, Lumia 1020 e de fapt un produs prin care Nokia a arătat că poate face ceva deosebit și care îți dă o senzație de bine și te face să te simți diferit de ceilalți utilizatori de smartphone atunci când îl folosești.

Dacă ar fi să aleg între Lumia 1020 și Lumia 925 l-aș lua pe cel de-al doilea din motive clare: e mai subțire, mai rapid, autonomie mai bună și pozele normale, pe care le folosesc zilnic sunt la fel. Lumia 1020 e o soluție pentru cei ce își doresc cu adevărat o soluție avansată pentru fotografie pe smartphone.

PRO CONTRA
+ display
+ camera foto
+ construcție
+ material
+ calitate audio
– preț
– lipsă slot microSD
– greutate/volum

 

Specificații tehnice:

  • 2G Network: GSM 850 / 900 / 1800 / 1900 – all versions
  • 3G Network: HSDPA 850 / 900 / 1900 / 2100 – RM-875, RM-877
  • 4G Network: LTE 800 / 900 / 1800 / 2100 / 2600 – RM-875
  • Micro-SIM
  • Dimensiuni:  130.4 x 71.4 x 10.4 mm, 96.9 cc
  • Greutate: 158 g (5.57 oz)
  • Display: AMOLED capacitive touchscreen, 16M colours, 768 x 1280 pixels, 4.5 inches (~332 ppi pixel density)
  • Corning Gorilla Glass 3
  • PureMotion HD+ ClearBlack display
  • 3.5mm jack
  • Dolby Digital Plus
  • Memorie: 32 GB, 2 GB RAM
  • WLAN Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, DLNA, Wi-Fi hotspot
  • Bluetooth v3.0 with A2DP
  • NFC
  • microUSB v2.0
  • Camera: 41 MP (38 MP reali, 7152 x 5368 pixels), Carl Zeiss optics, optical image stabilization, auto/manual focus, Xenon & LED flash, 1080p@30fps, 4x lossless digital zoom, video light
  • Camera secundară: 1.2 MP, 720p@30fps
  • OS Microsoft Windows Phone 8 Amber
  • Chipset:  Qualcomm MSM8960 Snapdragon
  • CPU: Dual-core 1.5 GHz Krait
  • GPU: Adreno 225
  • Accelerometru, giroscop, proximitate, compass, barometru
  • Stereo FM radio cu RDS
  • GPS cu A-GPS și GLONASS
  • Baterie: Non-removable Li-Ion 2000 mAh battery (BV-5XW)

[nggallery id=30]

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

9 COMENTARII

  1. Ar fi fost ok să aibă card microSD, dar eu simt pe pielea mea că WP nu e optimizat încă pentru cardSD. Adică poți stoca pe el direct poze/video/muzică și cam atât. Aplicațiile și cache-ul e tot pe memoria internă, si deci tot vor fi probleme.

    Am un HTC 8S cu card de 32Gb in el care nu-l pot folosi complet. Telefonul are 4GB memorie internă. Am vreo 3GB de foto pe card al cărui cache/thumbnail se face in memoria interna si sunt momente când telefonul e inutilizabil si necesita restart. Ar fi util daca ai putea să faci astfel de teste si pe Nokia, unde sa umpli tu microSDul cu foto.
    Orange m-a trimis la plimbare, HTC s-a spalat pe mâini zicând că-i vina Microsoft iar Microsoft mi-a mulțumit pentru feedbackul oferit.

  2. @careva
    Nu stiu de unde tragi tu concluzia ca Note 3 si S3/S4 fac poze mai bune ca Lumia 1020. Am avut in paralel Lumia 1020 si Note 3 si diferenta dintre ele e imensa, in favoarea Lumia 1020. Te invit sa citesti comparatia intre HTC One si S4 in ceea ce inseamna pozele. Niciun moment nu mi s-a parut ca S4 ar fi cel mai bun.

    Hai sa vedem de ce e Lumia 1020 praf?

    iar Nokia a iesit din joc deja ca a vandut catre Microsoft divizia de smartphone-uri. Poti spune ca a murit daca te face sa te simti mai bine.

  3. Am vazut comparatii de poze intre lumia 1020 si S4, la S4 si Note3 nu e atat de mare zoom-ul dar in rest fac poze mai bune si mai curate decat lumia1020, degaba are 41 Mp, cand defapt sunt 38 Mp si daca ne uitam mai bine la poze, par si marite digital, chiar cred ca mai mult de 16 MP nu au. Comparatii se pot gasi si pe gsmarena. S4 si Note3 sunt cele mai bun la poze, nici un telefon nu le bate. Si daca singurul atuu pe care il are Lumia 1020, este camera, in rest e praf. Una peste alta, un telefon slab. Prefer mai bine un S3 sau un S4 mini. Nokia daca mai insista cu W8, moare incet. Este parerea unuia oarecare, nu trebuie sa fiti de acord cu ea.

    • Salut,cavalere! Sunt Nicolae,strajerul Cetatii Rasnov si detin un Lumia 1020. Cu mare greutate (stiu sa pornesc si sa opresc PC-ul ),am descarcat Lumia Camera. Nu stiu de unde sa iau Nokia Camera Pro – asta in cazul in care este o aplicatie de neinlocuit ! Te rog,ajuta-ma sa pot folosi telefonul drept un bun aparat foto ,sa pot beneficia de camera lui 1020 ! Cu simpatie si respect ,Nicolae
      La Multi Ani !

  4. @Ciprian
    E vorba de “Lumia 1020 e de fapt un Nokia Lumia 925 în care s-a introdus tehnologia PureView proprietară Nokia, capabilă să facă poze de înaltă calitate”.

    De ce nu e ok sa lasi la latitudinea user-ului? Care e explicatia pentru care ai vrea sa folosesti pozele de 34MB doar pe PC? Daca vreau sa fac asta imi iau DSLR, am smartphone ca sa fiu mobil cu tot ce inseamna asta.

  5. “Lumia 1020 e de fapt un Nokia Lumia 925 în care s-a introdus tehnologia PureView”
    Aaa, nu. Tehnologia PureView (pixel oversampling pe numele ei mai putin sexy) exista in toate flagshipurile: Nokia 808, Lumia 920, Lumia 925, Lumia 928 si Lumia 1520.

    Compresia fb strica pozele si astfel e useless sa urci o imagine la o rezolutie atat de mare. Nici nu e OK sa lase la latitudinea userului sa aleaga daca vrea sa trimita/urce o poza de 15 mb si sa-si consume abonamentul de date din 3 uploaduri si sa astepte urmatoarea luna ca sa poata consuma continut. Iar pe Instagram imaginile sunt oricum cropuite inainte de upload.

  6. Urmarindu-ti postarile de pe Twitter ma asteptam sa recomanzi cu mai multa caldura Lumia 1020. Norocul tau ca la final ti-ai revenit!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep