Notificari despre preturile produselor direct in Flipboard

0

image

În dorința de monitorizare mai rapidă Flipboard are acum opțiuni de afișare pentru prețurile produselor de care utilizatorii ar putea fi interesați. Facilitatea e prezentă pe cele mai noi versiuni de iOS și Android.

Flipboard este aplicația de iOS care m-a făcut să vreau un iPad. Este în același timp produsul care a schimbat modul în care informația e consumată de către utilizatori: s-a introdus ideea de revistă, creată de utilizatori pe diverse teme, din diverse surse (RSS, Facebook, Twitter) pe care oricine poate să o adauge în lista proprie. Până acum au fost aprobate peste 4,5 milioane de reviste digitale create în acest fel.

Screenshot_2013-11-11-21-18-13Screenshot_2013-11-11-21-26-59

Ca să își mai învioreze puțin situația financiară Flipboard a decis să introducă acum categoria shopping (cumpărături) unde informații despre produse sunt adăugate din diverse site-uri de ecommerce. Lista nu e încă prea mare, lucruri normale de la produse cosmetice la haine, gadget-uri și decorațiuni pentru acasă.

Screenshot_2013-11-11-21-26-49Screenshot_2013-11-11-21-26-55

A fost construit chiar și un sistem care să permită site-urilor terțe să poată să adauge propriile articole pentru a fi afișate în Flipboard: butonul flip.it plus descrieri despre preț și imagine.

Ideea principală este ca la un moment dat să se poată face și cumpărături direct din Flipboard.

Screenshot_2013-11-11-21-27-27Screenshot_2013-11-11-21-28-06

Deocamdată informațiile ce pot fi găsite sunt preluate în urma colaborării cu Cynthia Rowley,Sara Evans, chef Daniel Boulud, Alyssa Milano, Banana Republic, Birchbox, eBay, Fab și  ModCloth, Levi’s, Etsy

Screenshot_2013-11-11-21-28-34Screenshot_2013-11-11-21-28-59

Ideea mi se pare interesantă deși nu cred că aș cumpăra ceva doar pentru că unii vor fi isteți și o să creeze reclame faine. În momentul de față Flipboard are 90 de milioane de utilizatori cu o rată de creștere de 250000 pe zi.

Aștept să văd cum apar canale specializate pe promovarea de produse Zâmbet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here