HomeFeaturedFocusModelele de Ford din 2010 incoace vor primi update-ul cu Sync Applink

Modelele de Ford din 2010 incoace vor primi update-ul cu Sync Applink

image

Ford va permite posesorilor de mașini din 2010 încoace să descarce și să aplice un update de firmware pentru dashboard care la va aduce integrarea Sync AppLink și celor ce nu aveau asta de la început. Într-un comunicat de presă Ford anunță că după ce update-ul va fi disponibil, cei interesați îl vor putea aplica singuri sau vor putea merge la dealerii auto Ford ca să primească noul set de funcții software.

Sync AppLink este sistemul de infotaiment din noile modele Ford care aduce integrarea via Bluetooth cu peste 60 de aplicații de pe iOS și Android. Folosindu-se de comenzile touch sau cele voce, șoferul va putea controla prin intermediul mașinii aplicația de pe telefon – de exemplu sunt compatibile Pandroa, Glympse, NPR, Aha Radio sau MOG.

Sistemul Sync AppLink a fost introdus în 2011 pe Ford Fiesta, iar din 2014 majoritatea modelelor Ford vor avea așa ceva plus mașinile compatibile din 2010 încoace. Care sunt ele, încă nu știm, pentru că Ford nu a dat încă lista – e foarte posibil să aflăm mai multe în următoarele zile, odată cu pornirea CES 2014. Și nici nu avem încă anunțată o dată clară la care update-ul de firmware va fi disponibil.

Îmi surâde ideea de a primi și pe al meu Mondeo integrarea Sync AppLink – așa că și eu aștept cu nerăbdare update-ul. Cum am mai multe detalii, vi le voi comunica.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep