HomeFeaturedFocusWindows App Studio primeste integrarea Instagram si optiuni de advertising

Windows App Studio primeste integrarea Instagram si optiuni de advertising

Windows App Studio

Odată cu anunțul legat de faptul că platforma online Windows App Studio de tip WYSIWYG (de creare/generare rapidă a aplicațiilor de Windows și Windows Phone) a trecut de 1 milion de utilizatori (la mai puțin de 9 luni de la lansare), Microsoft a mai adăugat niște elemente interesante în pachet: opțiuni de integrare cu Instagram și afișare de imagini pe baza unor hashtag-uri plus facilitatea de activare a clientului pentru platforma Microsoft Advertising (în care mai trebuie doar să fie introduse datele de Application ID și Ad Unit ID obținute în urma creării unui cont pe Microsoft pubCenter).

E încă un pas făcut de Microsoft în direcția stimulării dezvoltatorilor amatori de a veni cu idei de aplicații originale pe platforma Windows și Windows Phone. Începe să fie din ce în ce mai simplu să fie create rapid aplicații simple și apoi publicate în Store.

Eu vă recomand să încercați Windows App Studio, mai ales dacă aveți o mică afacere pentru care vreți să creați rapid o aplicație de prezentare. Există disponibile mai multe șabloane pe baza cărora să creați exact ceea ce vă doriți.

via Microsoft

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep