HomeFeaturedFocusRecorduri financiare pentru LG: 16, 8 milioane de smartphone-uri vandute in Q3...

Recorduri financiare pentru LG: 16, 8 milioane de smartphone-uri vandute in Q3 2014

Aici deja nu mai este loc de interpretare, ca la știrea în care spuneam că LG ia fața concurenței, vorbind despre update-ul de Android 5.0 Lollipop. De această dată vorbim de recorduri financiare în comparație cu trimestrele anterioare, recorduri care fac din Q3 2014 unul dintre cele mai reușite trimestre din ultima perioadă pentru coreeni (și al treilea de creștere consecutivă).

Rezultatul fiscal concretizat într-un profit de 163 de milioane de dolari din venituri de 4,14 miliarde pentru LG Mobile Communications Company, este pus pe seama vânzărilor foarte bune de terminale din seriile G și L III. În total, vânzările de smartphone pentru toate modelele au atins 16,8 milioane de bucăți în acest trimestru.

Nici restul companiilor din grup nu s-au mișcat mai rău. Producătorul ne prezintă aceste realizări:

Compania LG Home Entertainment a raportat venituri de 4,56 miliarde USD în cel de-al treilea trimestru, înregistrând o mică scădere de 3 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul operaţional de 127,19 milioane USD a crescut cu 5 procente faţă de trimestrul corespunzător din anul trecut, creştere datorată unui mix îmbunătăţit de produse. Compania LG Home Appliance a raportat venituri de 2,84 miliarde USD, înregistrând o uşoară scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în ciuda creşterii vânzărilor în Coreea, Europa şi pieţele în curs de dezvoltare, precum Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. Creşterea competitivităţii în America de Nord şi ratele de schimb ale valutei nefavorabile au rezultat în scăderea profitului operaţional pe trimestrul al treilea la 50,49 milioane USD. Compania LG Air Conditioning & Energy Solution a raportat venituri de 902,14 milioane USD, înregistrând o scădere de 5 procente faţă de anul trecut. Pierderile operaţionale în valoare de 2,44 milioane USD au fost rezultatul cererii slabe de aparate de aer condiţionat rezidenţiale din Coreea, datorată condiţiilor meteorologice, care au compensat creşterea constantă din Orientul Mijlociu şi America Latină.

Toate aceste rezultate însumate au condus la venituri consolidate neauditate de 14,54 miliarde dolari pentru cel de-al treilea trimestru al anului, o creştere de 7,4 procente de la an la an şi un profit operaţional de 449,61 milioane dolari, mai mult decât dublul sumei din aceeaşi perioadă a anului trecut.

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep