HomeFeaturedFocusLenovo VIBE X2 scoate capul din China

Lenovo VIBE X2 scoate capul din China

Nu e cazul să ne entuziasmăm prea tare, deocamdată telefonul anunțat la începutul lui septembrie, la IFA și lansat în primă fază în țara de baștină, călătorește până în India. Sperăm noi că este doar un prim pas. Nu de alta, dar această călătorie s-a soldat cu o scădere a prețului preconizat pentru acest smartphone, care în India se va vinde cu aproximativ 325 dolari. Nu este un preț mic, dar configurația telefonului și mai ales aspectul său par să merite această sumă. Măcar este original cât de cât în aspect, nu ca fratele său mai neobrăzat, Lenovo Sisley S90.

Și dacă tot am pomenit de configurația sa, să o trecem rapid în revistă: un chipset MediaTek MT6596M octa-core, cu patru nuclee Cortex-A17 la 2,0 GHz și patru Cortex-A7 la 1,7 GHz, o memorie RAM de 2 GB, stocare de 32 GB, camere de 13 și de 5 megapixeli, 4G LTE, dual SIM, Android 4.4 KitKat și un acumulator de 2300 mAh.

Legat de aspect, se remarcă senzația de straturi, care se continuă și la nivelul accesoriilor dedicate pentru acest terminal, ce par a completa mai departe telefonul. Este vorba despre o boxă JBL sau o baterie suplimentară, care se vor vinde separat.

Parcă mi-ar plăcea să îl văd și prin Europa.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep