HomeEvenimenteRomania pe harta Google Cultural Institute

Romania pe harta Google Cultural Institute

Acum două zile, Google a anunțat lansarea primelor colecții de artă și tradiție din România pe platforma Google Cultural Institute, lucru care va permite oamenilor din toată lumea să viziteze și să exploreze obiecte de artă, edificii și colecții din patrimoniul cultural al țării noastre.

Trei dintre cele mai importante muzee din România – Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Național al Țăranului Român și Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, dar și asociații și fundații care își expun lucrările din patrimoniu – Asociația Folclor Fără Frontiere, Ordinul Arhitecţilor din România, Fundația Pro Patrimonio și Fundația Wassertalbahn, și-au lansat colecțiile pe platforma Google Cultural Institute, alăturându-se astfel unui grup select de peste 600 de instituții din aproximativ 60 de țări.

În acest mod sunt disponibile peste 800 de exponate din colecțiile instituțiilor partenere, de la picturi, desene, obiecte de artă populară, artefacte religioase, la fotografii și documente. Mai mult, o selecție de obiecte de artă au fost imortalizate la înaltă rezoluție, permițând reliefarea celor mai mici detalii. De exemplu, vizitatorii pot admira îndeaproape lucrări din Muzeul Național Brukenthal cum ar fi Wilhelm IV de Bavaria de Hans Schwab von Wertinger, Iacoba de Baden de Hans Schwab von Wertinger, Natură statică cu cireșe de Theodor Aman, dar și Omul cu tichie albastră de Jan van Eyck.  Tehnologia permite explorarea în detaliu a operelor de artă, într-un mod ușor și rapid, astfel că cel care o privește poate foarte ușor studia detalii ale tușei pensulei sau patinei timpului.

De asemenea, trei clădiri (Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie “Casa Altemberger” și Muzeul de Istorie Naturală) care aparțin Muzeului Național Brukenthal pot fi vizitate virtual, prin intermediul tehnologiei Street View, direct din platforma Google Cultural Institute.

street view sibiu

Pe Google Cultural Institute, utilizatori pot explora universul satului românesc, prin obiecte de artă populară unice din colecția Muzeului Național al Țăranului Român și gospodăriile expuse în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu. De asemenea, sunt disponibile și piese relevante ale spaţiului etnografic extra-european din Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA.

Alături de exponatele celor 3 muzee, pe Google Cultural Institute sunt disponibile expoziții cu diferite teme ale asociațiilor și fundațiilor partenere: Vioara cu goarnă, Mocănița de la Vișeu de Sus, Vila Golescu sau creațiile arhitectului Ion Mincu, în special Casa Mincu, actualul sediu al Ordinului Arhitecților din România.

“Suntem încântați să anunțăm primele muzee și instituții de cultură din România care expun pe Google Cultural Institute. Mulțumim partenerilor noștri din România pentru deschiderea și efortul depus pentru realizarea acestui proiect. Ne dorim ca acest demers să înlesnească accesul la artă și să contribuie la promovarea patrimoniului cultural românesc în orice colț al lumii.” Dan Bulucea, Country Manager Google România.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep