HomeFeaturedFocusBQ Aquaris E4.5, primul smartphone cu Ubuntu OS

BQ Aquaris E4.5, primul smartphone cu Ubuntu OS

Ar fi trebuit să spun și că este deja disponibil, dar, deși anunțul oficial afirmă acest lucru, se pare că nu prea se știe încă de unde se poate cumpăra. Așa că, deocamdată păstrăm o mică rezervă asupra acestui detaliu și ne focusăm mai mult pe terminal în sine. De fapt, pe sistemul de operare, pentru că telefonul nu aduce nimic interesant din punct de vedere tehnic. Este un smartphone cu display de 4,5 inchi și rezoluție qHD (qHD, nu QHD!), un chipset MediaTek cu procesor quad-core (Cortex-A7) de 1,3 GHz, cu 1 GB de memorie RAM și 8 GB pentru stocare internă, cameră foto principală de 8 megapixeli și un acumulator de 2150 mAh. Totul este în limitele entry-level, cu mici pretenții spre mid-range.

Este evident că sistemul de operare este principalul atu de vânzare al acestui smartphone. Propune o interfață cu totul nouă, care lucrează cu niște tab-uri mari (am putea să le spunem chiar ecrane) pe care Ubuntu le numește ”scopes”, fiecare dedicată unei anume secțiuni majore din activitățile la care folosim telefonul: Music, News, NearBy, Today. Și fiecare fiind capabilă să învețe din obiceiurile utilizatorului, și aducând în prim plan informațiile necesare.

Pare o experiență inedită, pe care mulți ar fi tentați să o încerce. Rămâne de văzut câți vor și cheltui 170 de euro pentru acest lucru. Până la urmă, este același principiu ca la Tizen!

via Ubuntu

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep