HomeGames ArenaPreview Dead or Alive 5 Last Round

Preview Dead or Alive 5 Last Round

Hai să vorbim despre Dead or Alive, seria ce până acum a tot evitat PC-ul, și pentru mult timp câteva console. Creată cu ceva decenii în urmă de către studioul Team Ninja, acesta poate fi considerat ca un fel de evoluție a conceptului jocului Virtua Fighter. Lupte în 3D, în arenă, personaje diverse, și undeva pe acolo un ninja numit Ryu Hayabusa. Puteți considera acest articol atât ca o avanpremieră pentru jocul ce va sosi pe PC, cât și o introducere pentru serie. Voi încerca să vă explic despre ce este jocul și de ce ajunge acum pe PC.

DoA5PrevIMG05

Bun. De ce ajunge acum pe PC? Pentru că Team Ninja și Capcom gândesc la fel. Dacă tot au un joc de lupte, de ce să nu îi facă actualizări ocazionale și să îl relanseze ca un joc întreg. Numai că spre deosebire de acele ediții de Arcade, Super și Extreme, acesta nu vine pe aceleași platforme. Dead Island 5, fiind jocul cu pricina, este relansat în varianta Last Round, ce presupun că va fi ultima iterație a jocului acestuia. Peste câteva zile va fi disponibil în premieră pentru serie pe consolele din generația actuală, Xbone și PS4. Fiindcă acestea au o arhitectură x86 și piața de PC este suficient de atractivă pentru Koei Tecmo, jocul va sosi și pe monitoarele noastre. Nu o va face acum, ci în luna martie, dar o va face. Varianta îmbunătățită a lui Dead or Alive 5 va include un motor grafic actualizat, ce oferă un detaliu superior și personaje mai dichisite. Acum, în timpul luptelor poți vedea cum personajele se murdăresc și transpiră, de parcă ar fi Lara Croft, și sunt mai „moi”. În ce sens? Asta este seria la care puteai manipula pe Playstation 3 bustul personajelor feminine folosind un controller SixAxis, folosiți-vă imaginația. Locații noi sunt adăugate, din variantele anterioare ale jocului, precum și două personaje noi, o școlăriță japoneză și un ninja-robot-zombie, ce era boss-ul primului Dead or Alive, iar acum are amnezie.

DoA5PrevIMG03

Pentru voi, asta va însemna literalmente nimic. Sunt deja 32 de alte personaje, încă două nu vor face o prea mare diferență. Important este să știți că sunt Ninja, sunt experți diverși de arte marțiale, sunt wrestleri, și în general personaje care nu prea pot arunca cu bile de foc sau care să se transforme în dinozauri și să mănânce pe altcineva. Urși panda nu sunt, din câte am văzut pe acolo, sau canguri sau cine mai știe ce altceva. Este o serie de jocuri ceva mai înrădăcinată în realitate, pe cât de realistic poate fi considerat un joc a cărui personaje au proporții exagerate și părți de corp ce par să aibă propria lor voință. Ah, da, și robotul acela, și clone. Bine, poate nu e tocmai realistic.

Povestea jocurilor se leagă de corporații, clanuri de luptători, bătăuși care nu irosesc nici o șansă să snopească pe cineva în bătaie într-un ring, și un turneu, numit Dead or Alive, la care toată lumea se luptă pentru că nu au ceva mai bun de făcut. Este în esență aceeași premiză de poveste pe care o are fiecare joc de lupte, de la Street Fighter la Tekken. Lumea tot spune că Dead or Alive poate că nu ar fi chiar la fel de bizar ca celelalte, cel puțin sunt sigur că nu este la fel de bizar ca Tekken. Acum, de ce toată lumea pleacă în mod periodic pe insule tropicale ca să joace volei și să mănânce înghețată în slow motion, asta nu pot spune.

Citiți continuarea pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep