HomeGames ArenaReview Supreme League of Patriots

Review Supreme League of Patriots

Jocuri de aventură și super-eroi. Uite o specie care credeam că ar fi mai prevalentă, însă singurul care îmi vine în minte în acest moment este doar cel de față, Supreme League of Patriots. O aventură comică episodică, însă nu una tocmai tradițională, deoarece are trei episoade, și toate trei au fost lansate simultan. Stilul în care aceste episoade sunt realizate amintește mult de seria Sam And Max produsă de Telltale înainte ca The Walking Dead să bage la naftalină clasicele personaje. Fiecare episod are propria sa poveste, cu aceleași personaje și predominant aceleași locații. Este recomandat să le joci pe rând, dar dacă ar fi să prinzi doar unul din cele trei episoade, oricare din ele, îți este explicat pe la început în moduri subtile cam despre ce este vorba, ca prin mici referințe la faptul că o asistentă tot încearcă să își omoare pacienții, sau că personajul principal are probleme mentale severe.

SupremeLeagueofPatriotsIMGIMG02

Grafic, jocul arată mult ca Sam and Max, având stilizări similare pentru locații și personaje, dar cu particularitățile sale, cum ar fi personaje ocazional colțuroase, sau măcar abrupte. Nu arată toate prea bine. Personajele centrale, Kyle/Purple Patriot și Mel, sunt foarte bine modelate și texturate, la fel și câteva altele, dar restul nu au tocmai același nivel de calitate. Și nici nu sunt prea multe, nefiind un joc făcut de o echipă prea mare. În ciuda acestui fapt, este mai stabil decât anumite alte jocuri de aventură făcute de studiouri mai mari, ce au primit milioane pe Kickstarter. Melodiile jocului sunt exagerate, în acel stil a cam orice legat de super-eroi, iar cea principală și cele asociate locațiilor sunt bine făcute, dar partea unde cam pică este la tranziții. Fiecare personaj are propria sa melodie, care intră în efect, abrupt, când vorbești cu ei. Par prea exagerate, fiecare te scoate din experiență.

SupremeLeagueofPatriotsIMGIMG09

Vocile jocului sunt pentru cea mai mare parte bine realizate. Varianta cea standard a lui Kyle, pare cam prea lentă, deși ar fi oarecum parte din personalitatea sa, fiind un idiot de primă clasă. Când devine Patriotul Purpuriu, vorbește altfel, având un alt actor. Mel, un hipster britanic, credeam că va avea o voce la fel de iritantă ca a lui Stephen Merchant în Portal 2, dar nu, e chiar potrivită, ceva ce mă face să mă întreb de ce exact actorul acela a decis să își marcheze numele în secțiunea de Credits cu Alan Smithee. Un nume folosit de oameni care nu vor să fie asociați de obicei cu propria lor muncă. Dacă îl cheamă chiar așa, atunci, sărmanul, va avea o carieră neplăcută.

Citiți review-ul complet pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep