Dragon’s Dogma va sosi si pe PC

0

Am onoarea să vă anunț că cei de la Capcom au făcut o anti-tâmpenie. Știu, este o raritate la fel de scumpă la vedere precum conținutul pe care îl fac în ultimele săptămâni, dar s-a întâmplat.

Capcom anunță că Dragon’s Dogma va sosi pentru PC, cu numai 4 ani întârziere. Dar pentru a compensa, jocul vine cu o serie de mici îmbunătățiri, cum ar fi grafică mai bună și suport pentru mouse/tastatură.

Dacă nu mai țineți minte despre ce era vorba, hai să recapitulăm. Ești un individ aleator, un dragon îți smulge inima (sau sufletul, sincer am uitat), iar apoi țopăi prin ținut omorând monștri foarte mari, chiar sărind în capul lor.

Modul prin care jocul încerca iasă în evidență era prin sistemul său de mercenari. Puteai recruta NPC-uri pe care le trimiteai la produ…. la muncă în jocul altora. Puteau fi recrutați pentru o vreme de alți jucători, căpătând experiență când tu nu jucai și luând chiar phat loot pentru truda lor.

În mod oficial, Dragon’s Dogma este unul din acele jocuri care vor duce la căpătarea titlului de Sir Pimpsalot. Morrowind este un alt exemplu.

Dragon’s Dogma va fi lansat anul viitor, are inclus și primul său expansion, și va costa 30 de euro.

Material preluat de pe Games Arena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here