HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy J3 lansat oficial

Samsung Galaxy J3 lansat oficial

După cum se știe deja, seria Galaxy J este una care cuprinde doar dispozitive entry-level. Destul de tipic pentru această serie, vorbim despre un telefon lansat (cel puțin deocamdată) doar pe piața din China. Mai puțin obișnuit pentru sistemul de denumiri practicat de Samsung, numele real al acestui terminal este Samsung Galaxy J3(6). Nu aș putea să explic această denumire care conține elemente mai puțin întâlnite pe la telefoanele contemporane și sincer nici nu o să mă chinui să aflu ce-i cu ea. Sunt convins că atunci când va părăsi piața din China, cu destinații ceva mai occidentale, acel (6) se va pierde din denumire fără prea multe probleme.

The-Samsung-Galaxy-J36 (1)

Telefonul nu iese în evidență deloc. Un display Super AMOLED de 5 inchi și 720p rezoluție, un chipset cu procesor quad-core de 1,2 GHz, o memorie RAM de 1,5 GB, stocare internă de 8 GB, un cuplu de camere foto de 8 și de 5 megapixeli și un acumulator de 2600 mAh formează configurația tehnică a acestui dispozitiv. Cât despre caracteristicile din zona high pe care coreenii au promis că le vor aduce și pe telefoanele entry level, avem și pe Galaxy J3(6) funcția de Ultra Power Saving Mode și posibilitatea de activare a camerei foto prin dubla apăsare a butonului Home. Parcă aveam așteptări mai mari aici.

Deși telefonul este dat ca fiind deja disponibil, prețul său este învăluit în mister, atâta vreme cât se vinde doar în China. Așa că vom vedea dacă, la nivel de preț, Samsung a prins noțiunea de entry-level.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep