HomeFeaturedFocusGoogle schimba abordarea: prezinta pe larg optiunile de monitorizare si propune solutii...

Google schimba abordarea: prezinta pe larg optiunile de monitorizare si propune solutii de a fi diminuate

2

Aveți idee câte chestii știe Google despre voi și cum le folosește ca să vă ”ofere o experiență personalizată” atunci când folosiți serviciile și aplicațiile sale? Vă spun eu: știe totul despre voi. Pentru că din momentul în care v-ați conectat la internet cu Chrome, Google (sau mai bine să îi zic Alphabet) înregistrează despre voi orice faceți. De la ce căutați, ce site-uri vizitați, cât stați pe ele etc. și până la cu cine vorbiți, care sunt contactele cele mai accesate, care e rețeaua de relații dintre voi și prietenii voștri etc.

Toate datele astea sunt apoi agregate în vederea extragerii de pattern-uri ce apoi sunt folosite pentru a vă propune produse pe care dezvoltatorii din spatele algoritmilor Google cred că ar fi interesante despre voi. De asta veți vedea că dacă o singură dată ați căutat un anumit produs și ați dat clic pe un link relevant, ori de câte ori veți căuta informații despre categoria respectivă, produsul ales va fi mereu ”favorizat”, pentru că … v-a plăcut.

Până acum chestiile astea se întâmplau în spatele unor contracte pe care mulți dintre noi le-au acceptat fără ca măcar să se ostenească să citească câteva idei, cu atât mai puțin totul. Acum văd că Google a început să ofere în mod explicit informații mai detaliate despre ce colectează, cum colectează și permite chiar limitarea datelor colectate.

1

Zilele trecute Chrome m-a întâmpinat cu un dialog în care s-a oferit să îmi explice mai multe despre politica de păstrare a intimității și chiar mi-a dat câteva mesaje explicite. De exemplu ce colectează atunci când folosesc motorul de căutare Google, sau serviciul YouTube și cum rezultatele pe care le găseam erau influențate de datele colectate.

De exemplu: când căutam un restaurant pe Google Maps sau un film pe YouTube, datele despre activitate, adică IP, aparat, cookie-urile, locația mea erau stocate alături de ceea ce căutam.

3

Mai mult, toate datele înregistrate erau combinate în modele mai mari, capabile să extragă (după cum vă spuneam) pattern-uri de folosire, chestii ce mai apoi erau vândute celor ce plăteau plasament de reclame.

Îmi place să cred că inițiativa asta nouă a Google, de a ne face conștienți de modul în care companiei îi ”pasă” de intimitatea noastră e rezultatul acțiunilor comisiei UE ce anchetează acuzațiile de monopol din Europa. Și mă bucur să văd că acțiunile nu au rămas fără ecou în curtea Google.

Cel puțin pentru moment, rezultatul e simplu: am ieșit (sau măcar am senzația) că am ieșit din bucla Google ce folosea rezultatele căutărilor mele mai vechi ca să îmbunătățească (adică să îmi propună) pe cele noi.

4

Probabil că puteți face și voi asta în momentul în care Chrome o să vă afișeze respectiva fereastră de dialog. Și chiar vă încurajez să citiți cu atenție ceea ce vi se spune și să luați acele decizii cu care sunteți împăcați.

67

 

Asta nu înseamnă că veți ieși cu totul din zona de monitorizare a Google – dacă aveți un Android, asta e practic imposibil. Dar măcar vă dați seama câte știe Google despre voi și aveți o portiță să mai reduceți din cantitatea de date înregistrată. E un prim pas, următorul va fi cel în care se va putea cere ștergerea completă a istoricului.

Poate că nu va mai dura chiar așa de mult până să se întâmple asta. Iar următoarea pe listă va trebui să fie … Facebook.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep