HomeFeaturedFocusBluboo Picasso, un low-budget ca la carte

Bluboo Picasso, un low-budget ca la carte

Din când în când dau peste câte un smartphone care pune la punct destul de scurt și concis noțiunea de low-budget și oferă un raport preț/specificații pe care nu ai cum să îl ignori. Și pe care mi-aș dori ca nici brand-urile autohtone să încerce să nu îl ignore cu bună știință. Iar astăzi m-am „lovit” prin presa de specialitate de Bluboo Picasso, un telefon Android care costă aproximativ 75 dolari. Chiar și pentru piața din China, prețul este bun. Chiar și la o translatare la nivel de Europa, cu creșterea medie a prețului pentru o astfel de operațiune, tot arată bine. De ce spun asta?

Pentru că Bluboo Picasso propune un display LTPD de 5 inchi și rezoluție HD (720 x 1280 pixeli), în spatele căruia se ascunde un chipset MediaTek MT6580A cu procesor quad-core de 1,3 GHz, o memorie RAM de 2 GB, o capacitate de stocare internă de 16 GB și un cuplu de camere foto de 8 megapixeli, atât cea principală, cât și cea dedicată selfie-urilor. Telefonul vine cu Android 5.1 Lollipop (dar cu promisiuni oficiale de Marshmallow) și nu suportă conectivitate LTE, acesta fiind cam singurul minus care i se poate imputa. Însă chiar și așa, arată foarte bine la acești bani, atât la figurat, cât și la propriu, acolo unde paleta de culori și aspectul său fizic sunt destul de pe gustul meu.

Evident, aici este o apreciere subiectivă, fiecare are preferințele lui, însă Bluboo Picasso se evidențiază clar la nivelul categoriei din care face parte. Așa că și-a meritat clipa de glorie pe care i-am acordat-o.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep