HomeFeaturedFocusE oficial! Apple a prezentat iPhone SE

E oficial! Apple a prezentat iPhone SE

Cel mai nou smartphone de la Apple reprezintă întoarcerea la ecranul de 4 inchi, pe care compania din Cupertino l-a prețuit la un moment dat, atunci când concurența s-a orientat înspre dimensiuni mai mari și pe care l-a părăsit fără ezitare în ciuda fidelității anterior declarate. Nu contează, acum avem un noi iPhone, un SE care reprezintă în linii mari configurația unui iPhone 6s înghesuită în corpul unui iPhone 5s. Am spus în linii mari pentru că există, în mod evident, atât diferențe între cele două liste de specificații, cât și diferențe la nivel de design.

iphoneSE 1

Și dacă tot am pomenit partea de design, trebuie să mărturisesc că, cel puțin la nivel de fotografii, îmi place! Într-o lume în care marginea rotunjită a lui iPhone 6 a devenit aproape un tipar, îmi era dor de cea colțuroasă brevetată de iPhone 4 și continuată de seria 5. Iar schemele de culoare disponibile arată destul de interesant.

iphoneSE colours

Din punct de vedere tehnic, avem mult lăudatul chipset Apple A9 cu procesorul dual-core Twister de 1,85 GHz și GPU-ul cu șase nuclee PowerVR GT7600, ascuns în spatele unui ecran de 4 inchi cu rezoluție de 1136 x 640 pixeli (ceea ce conduce la o densitate de 326 ppi), care înglobează tehnologia Retina Flash.

Camera foto este aceeași iSight cu senzor de 12 megapixeli care se găsește și pe iPhone 6s și 6s Plus. În partea din față avem o cameră foto de 1,2 megapixeli, motiv pentru care selfie-stick-ul va fi în continuare la mare căutare printre fani.

iphoneSE2

Memoria RAM este de 2 GB, iar stocarea internă poate fi de 16 sau de 64 GB. Telefonul are 123,8 x 58,6 x 7,6 milimetri (semn că s-a respectat destul de fidel designul lui iPhone 5s), iar sistemul de operare este iOS 9.3.

Butonul home înglobează un senzor pentru citirea amprentei digitale cu suport pentru Touch ID și Apple Pay.

Surpriza cu adevărat plăcută vine atunci când vorbim de prețuri, lucru total neobișnuit pentru Apple, cu 399 dolari pentru varianta de 16 GB și 499 dolari pentru cea cu 64 GB de stocare internă. Telefonul poate fi precomandat începând cu 24 martie și va fi pus în vânzare în ultima zi a acestei luni.

via Apple

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep