Cinci motive pentru care imi place Huawei Nexus 6P

1

Folosesc de aproape o lună un Huawei Nexus 6P și pot spune că este printre cele mai faine telefoane pe care le-am butonat pentru o perioadă mai serioasă. Are toate elementele pe care eu, ca utilizator de smartphone, le caut la un terminal atunci când vreau să văd dacă este pe gustul meu, sau ba. Nexus-ul 6P făcut de Google în colaborare cu Huawei, versiunea ceva mai puternică a celuilalt Nexus, 5X-ul realizat de LG, versiunea cu o configurație pe măsura flagship-urilor din generația sa. Da, între timp au apărut noile flagship-uri ale marilor producători și combinația de chipset Qualcomm Snapdragon 820 cu 4 GB de memorie RAM pare un standard obligatoriu, unul pe care Nexus 6P nu îl îndeplinește, dar asta nu îi știrbește deloc farmecul și atractivitatea telefonului fabricat de Huawei.

IMAG1315

Configurația acestui smartphone începe cu un ecran AMOLED de 5,7 inchi și rezoluție QHD (1440 x 2560 pixeli), puțin cam mare pentru gustul meu, în spatele căruia ticăie un chipset Qualcomm Snapdragon 810 (quad-core 1,55 GHz Cortex-A53 plus quad-core 2,0 GHz Cortex-A57 și GPU Adreno 430). Trebuie să mă opresc și să spun că tot mitul cu încinsul acestuia este cât se poate de fals din punctul meu de vedere. Nici Nexus-ul 6P și nici HTC One M9-le pe care îl folosesc în mod uzual nu se încing în cazul unei utilizări normale (acolo unde utilizare normală înseamnă mail, trafic, date și wireless, Bluetooth pornit pentru sincronizare cu diverse, poze și filme și, ocazional, câte un joc scurt pentru alungarea plictiselii). Revenind la Nexus 6P, configurația sa este completată de o memorie RAM de 3 GB, o stocare internă de 64 GB (am testat modelul de 64 GB, există si versiuni cu 32 și 128 GB de memorie internă), o cameră foto principală de 12,3 megapixeli (care își face treaba cu brio, vom vedea mai târziu), o cameră foto secundară de 8 megapixeli, un senzor pentru citirea amprentei digitale, un acumulator de 3450 mAh cu abilități de fast-charging, USB Type-C și un Android 6.0.1 Marshmallow cu promisiuni de update-uri la cea mai recentă versiune.

IMAG1317

Poate părea o configurație ușor depășită în raport cu flagship-urile de astăzi, însă vorbim despre un telefon lansat în septembrie 2015 care își face treaba cu brio și se descurcă excelent din punctul de vedere al performanțelor. O spun doar din experiența de utilzare, care cred că este cea mai importantă, însă, pentru amatorii de cifre avem și câteva cifre din AnTuTu Benchmark.

antutu 1

antutu 2

Vă spuneam la început că Nexus 6P este printre cele mai faine telefoane cu care m-am jucat în ultima vreme, este momentul să vă dau și câteva argumente pentru care am afirmat acest lucru.

Android-ul curat

Caracteristica telefoanelor (și chiar și a tabletelor) din seria Nexus este dată de Android-ul curat care este la bord, ultima versiune disponibilă și de promisiunea unor update-uri rapide la cele mai proaspete versiuni. Marele avantaj mi se pare mie prima parte a afirmației. Un sistem de operare curat, fără o grămadă de bloatware inutil este mare lucru în ziua de astăzi. O spun și prin perspectiva utilizării recente a unui ASUS ZenFone Max la care aceste aplicații preinstalate cu duiumul au reprezentat poate cel mai mare inconvenient.

Nu sunt multe de spus la acest aspect al lui Huawei Nexus 6P, este clar un avantaj major, cel puțin din punctul meu de vedere și pot spune că întâlnirea cu acest terminal a fost un motiv în plus să regret telefoanele de top de la marii producători din seria Android Stock. Un flagship fără floricelele din interfața specifică fiecărui mare producător era aur curat pentru pasionați.

Camera

Despre camera de pe Huawei Nexus 6P pot spune că se descurcă onorabil, ba chiar suprinzător în cazul unor scenarii. Dovadă o stau fotografiile realizate în cadrul testului foto cu Samsung Galaxy S7 edge, LG V10, Huawei Nexus 6P și Microsoft Lumia 950, atât pe lumină de zi, cât și în condiții slabe de iluminare, pe timp de noapte. Tot dovadă stau și filmările în slow-motion cu Huawei Nexus 6P, încă o ocazie de a vedea că Nexus-ul nostru își face treaba de minune.

IMAG1309

Camera de pe Nexus 6P este peste medie, iar fotografiile realizate au fost cu siguranță pe măsura așteptărilor, din punctul meu de vedere.

Prețul

Huawei Nexus 6P costă 2599 lei la eMag.ro. Nu este un preț tocmai mic, însă, la nivel de flagship-uri actuale, este un preț mai mic decât ceea ce etalează ultimele terminale de top ale marilor producători. E drept, ele au făcut pasul la 4 GB de memorie RAM și la un Snapdragon 820, însă, înainte de a alege unul dintre aceste flagship-uri, merită să zăboviți o clipă și să vă gândiți dacă din postura de utilizator, în activitățile în care întrebuințați în mod uzual telefonul, aceste diferențe în plus se vor face simțite sau nu.

Mai mult, s-ar putea ca în perioada imediat următoare să vedem o ieftinire a acestui telefon în ofertele magazinelor online, pe măsură ce toate smartphone-urile de top proaspăt lansare își vor face loc în aceste oferte.

Păcat că, la fel ca de atâtea ori, terminalele Nexus nu își fac loc în ofertele operatorilor, acolo unde, în funcție de abonamentul fiecăruia, s-ar fi putut obține discount-uri frumușele.

Construcția

Am pus-o mai în spate dar este una dintre principalele caracteristici care mi-a plăcut la acest telefon. Evident, este o chestie total subiectivă. Însă consider că pentru orice utilizator, prima impresie, primul contact, feelingul pe care telefonul ți-l dă atunci când îl ții în mână, sunt foarte importante și ar trebui să constituie unul dintre primele motive de achiziție. În mare, toate telefoanele dintr-o categorie fac același lucru și au cam aceleași specificații, iar distincția se face la nivel subiectiv.

IMAG1320

Mie mi-a plăcut foarte mult construcția metalică de tip unibody a lui Huawei Nexus 6P. Am avut în teste varianta albă/argintie, un plus pentru impresia bună (am ajuns la concluzia că nu îmi mai plac telefoanele negre). Îmi place profilul subțire al lui Nexus 6P, linia subțire metalică de pe lateral și cred că și linia neagră de pe spate care înclude camera foto principală și blitzul este destul de reușită.

Destul de inspirat plasate sunt și fantele frontale ale celor două difuzoare.

Dacă totuși costrucția lui vi se pare prea firavă, există câteva modele de huse de protecție pe care cei de la MobileDirect ni le-au pus la dispoziție cu toată amabilitatea, ca de obicei. Mie personal mi-a plăcut cea care imita pielea, mi-a adus aminte puțin de LG G4 și de senzația foarte faină pe care mi-a lăsat-o acel telefon. Există o mulțime de variante de huse de protecție pentru Huawei Nexus 6P pe site-ul MobileDirect, fiecare asigurând un grad diferit de protecție (unele sunt mai dure și mai groase, altele mai finuțe și cu accente pe design).

DSC_3647

DSC_3648

DSC_3645

DSC_3650

DSC_3654

DSC_3652

Evident, alegerea uneia dintre ele este și o chestiune de gust, care ține de fiecare utilizator în parte. Noi am apelat la ele pentru că am plimbat destul de mult telefonul în perioada de teste și am vrut să diminuăm riscul producerii unor incidente.

Autonomia

Personal consider că un telefon cu o autonomie de două zile este ideal pentru utilizatorul din mine. Și au fost destule dățile în care nu am reușit să obțin această medie, în condiții de utilizare standard, folosind telefonul cu numărul de telefon de serviciu, de la Integrator Soft, cu Wi-Fi pornit tot timpul (conectare la două rețele wireless), cu convorbirile de rigoare, cu utilizarea aparatului foto destul de frecvent (cât timp am avut Nexus-ul l-am folosit pentru toate fotografiile realizate), cu sesiuni de ascultat muzică în timpul drumețiilor din pădure, cu social media și browsing. Cam ceea ce consider eu că face cu telefonul un utilizator obișnuit (nu mă joc pe telefon decât pentru teste și nu mă uit la filme pe telefon).

IMAG1312

Rezultatul a fost mai mult decât mulțumitor, cu o medie de durată de două zile jumătate/trei între două încărcări. Semn că acumulatorul de 3450 mAh își face treaba.

Chestii care nu îmi plac

Sunt cârcotaș, așa că trebuie să subliniez și câteva minusuri  ale acestui aparat. Odată, strict pentru gustul meu, l-aș fi făcut o idee mai mic. Cred că un 5,5 inchi ar fi fost ceva mai potrivit, parcă îl simt puțin prea mare pentru ceea ce îmi place mie.

Iarăși, o chestiune subiectivă, mi-ar fi plăcut senzorul de amprentă digitală plasat frontal. Mie mi se pare mai la îndemână așa. Cine știe, poate că aș fi reușit să mă obișnuiesc la o utilizare mai îndelungată și cu el plasat în spate.

Cel puțin în pachetul primit de noi la teste, cablul pentru încărcare este extrem de scurt, are 20 de centimetri. Nu știu dacă este un standard (îmi place să cred că nu), dar dacă este așa, este un minus important. Este destul de ciudat să nu găsești rapid o poziție fericită atunci când încerci să îți încarci telefonul.

IMAG1307

Evident, l-aș fi făcut mai ieftin, pentru că este foarte fain! 🙂

Concluzii

Un telefon elegant și bine făcut, pe care îl recomand pentru sistemul de operare curat și pentru camera sa foto peste medie, cu un design pe gustul meu, finuț dar care totuși îți oferă o senzație de lucru bine închegat și solid construit, cu un preț mediu. Un telefon care m-a stârnit destul de tare pe marginea viitoarelor Nexus-uri și a producătorului care va sta în spatele lor. Un telefon care certifică încă odată, dacă mai era nevoie, că cei de la Huawei fac progrese remarcabile și că pot face telefoane cu adevărat reușite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*