HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy S7 active nu mai are secrete

Samsung Galaxy S7 active nu mai are secrete

galaxy s7 active

Cel puțin din punct de vedere tehnic, acolo unde toate specificațiile sale tehnice au fost leak-uite și au ajuns în atenția opiniei publice. Există totuși ceva nelămuriri din punct de vedere comercial, acolo unde lumea se întreabă dacă după lansarea exclusivă în rețeaua AT&T (pe care eu unul nu prea o înțeleg), Galaxy S7 active va cunoaște și o disponibilitate ceva mai amplă. Nu de alta, dar este un telefon pe care foarte mulți oameni dinamici l-au apreciat la nivel de generații anterioare și îl așteaptă cu nerăbdare pentru a intra în posesia lui. Așa că această exclusivitate cu care producătorul coreean insistă să își irite fanii din alte părți ale lumii, este destul de enervantă, chiar și la nivel teoretic (eu nu sunt un fan Samsung și nici nu îmi plac telefoanele rugged). Desigur, există oricând varianta Xcover pentru cei care vor un astfel de terminal cu rezistență peste medie (și de la Samsung), însă la nivel de specificații, așa cum vom vedea imediat, nu prea încape comparație.

Așadar, Samsung Galaxy S7 active are marele merit de a nu face nicio concesie de natură tehnică, respectând întocmai configurația fratelui său mai popular și punând pe el doar 15 grame în plus. O singură deosebire, care clar nu va supăra pe nimeni, la nivel de acumulator, acolo unde capacitatea a fost crescută la 4000 mAh. În rest, același ecran Super AMOLED QHD de 5,1 inchi, același chipset Qualcomm Snapdragon 820, aceeași memorie RAM de 4 GB, aceeași stocare de 32 GB și aceleași camere de 12 și d 5 megapixeli. Sunt curios ce va fi la nivel de preț.

Probabil vom afla pe 10 iunie, când este anunțată disponibilitatea sa în rețeaua AT&T. După acel moment în care operatorul de peste ocean se va bucura de exclusivitatea sa, Samsung va face lumină și asupra intențiilor de expansiune comercială pe care le are cu acest model.

via VentureBeat

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep