HomeFeaturedFocusSpotify a ajuns la 100 de milioane de utilizatori

Spotify a ajuns la 100 de milioane de utilizatori

spotify

Serviciul de streaming muzical a anunțat că a doborât bariera de 100 de utilizatori, o bornă extrem de importantă, măcar la nivel de imagine, în lupta destul de strânsă cu competitorii dar și în perspectiva unor noi jucători cu potențial pe această piață. Când spun competitori, mă refer în primul rând la Apple Music (care acum vreo lună ajunsese la 13 milioane de utilizatori), iar dinamica pieței la care făceam aluzie cred că va porni odată cu intrarea Amazon pe această zonă, mișcare pe care compania americană a și anunțat-o deja ușor voalat.

Pentru că cifrele arată destul de bine în favoarea Spotify, trebuie menționat că din cei 100 de milioane de utilizatori ai acestui serviciu, doar 30 de milioane au optat pentru versiunea premium, cea care presupune un abonament lunar de 9,99 dolari (la fel cu cel pentru Apple Music), restul alegând versiunea free, care rulează diverse reclame. Chiar și așa, compania nu s-a bucurat de un succes financiar deosebit. 2015 s-a încheiat cu o pierdere de 209 milioane de dolari, explicația fiind procentul mare din aceste abonamente care se duce spre artiști, casele de discuri sau producători.

Cred că numărul de utilizatori în creștere va deveni atractiv la un moment dat pentru unul dintre competitori, așa că nu exclud o posibilă achiziție a Spotify de către un gigant mare din IT. De ce nu, poate chiar Amazon să decidă să pornească așa în această piață.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep