HomeFeaturedFocusPinterest a achizitionat Instapaper

Pinterest a achizitionat Instapaper

 

Se pare că este o perioadă destul de activă în zona de tranzacții între companii, o lună în care, în loc de vancanțe, marile companii fac cumpărături de zor. După ce am văzut că Apple și Microsoft au preluat companii mai mici, iată că și Pinterest completează lista și achiziționează Instapaper. Tranzacția a fost confirmată oficial, chiar dacă nu a fost făcută publică și o valoare a sa. Cele două aplicații vor continua să existe independent, însă echipa din spatele Instapaper va fi relocată în sediul Pinterest (de la New York la San Francisco, o distanță destul de lungă), cel puțin parțial. Și asta pentru că, în paralel, vor contribui și la dezvoltarea platformei Pinterest și vor duce o parte din funcționalitățile pe care le-au dezvoltat și în acest serviciu.

The Instapaper team will be moving from betaworks in New York City to Pinterest’s headquarters in San Francisco, and we’ll continue to make Instapaper a great place to save and read articles.

Nu prea mă pricep la cele două servicii, însă pot să spun că au câteva elemente comune, legate de principiul de funcționare care presupune salvarea de continut (în diferite forme) pentru a fi consumat ulterior.

instapaper

Pinterest este o rețea socială care pune foarte mult accentul pe aria de interese a utilizatorului (autointitulată catalogul de idei al întregii lumi), oferindu-i conținut dedicat. Compania are în jur de 500 de angajați și un număr de aproximativ 100 de milioane de utilizatori activi. Prin comparație, Facebook are peste 1,5 miliarde, iar Instagram aproximativ 400 de milioane de useri activi.

via Instapaper

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep