HomeFeaturedFocusZTE a prezentat oficial nubia Z11 mini S

ZTE a prezentat oficial nubia Z11 mini S

zte-nubia-z11-mini-s

Un nume destul de alambicat pentru un telefon care arată destul de bine și care vine cu un raport preț/specificații chiar atractiv. În plus, are avantajul de a fi unul dintre puținele terminale decente din punctul de vedere al raportului amintit mai sus pe dimensiunea sa de ecran, de 5,2 inchi. Mai rămâne ca ZTE să vină cu o strategie comercială suficient de convingătoare pentru acest smartphone (chiar și sub un alt nume) și există șanse destul de mari ca nubia Z11 mini S si se bucure de succes.

Dincolo de ecranul deja amintit, de 5,2 inchi și rezoluție full HD, telefonul vine în fața pasionaților de tehnologie mobilă cu un chipset Qualcomm Snapdragon 625 cu procesor octa-core de până la 2,0 GHz, asortat cu o memorie RAM de 4 GB. Din punctul de vedere al stocării interne, sunt două variante, de 64 sau de 128 GB. În ambele cazuri există și un slot microSD, ce-i drept, hibrid, a cărui utilizare taie unul dintre cele două SIM-uri. La nivel de camere foto, o nouă surpriză. O cameră foto principală de 23 megapixeli și una frontală, dedicată selfie-urilor, de 13 megapixeli.

Un acumulator de 3000 mAh, conectivitate LTE (VoLTE), un Nubia UI 4.0 pus peste un Android 6.0 Marshmallow, un senzor pentru citirea amprentei digitale și un conector USB Type-C sunt restul detaliilor care contează. Și poate faptul că Cristiano Ronaldo este imaginea acestui produs pentru piața din China.

Plus prețul de vânzare, deocamdată pe piața din China, de aproximativ 220 dolari pentru versiunea cu memorie internă de 64 GB și aproximativ 280 dolari pentru cea cu 128 GB. Suficient de atractiv încât să sperăm că ZTE va ieși cu aceste telefoane și înspre piețele occidentale.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep