HomeFeaturedFocusCYMBAL-T, un flip-phone de la ZTE

CYMBAL-T, un flip-phone de la ZTE

zte-cymbal-t

Am crezut că telefoanele cu clapetă mai sunt în viață astăzi datorită celor de la Samsung și LG și piețelor din Asia (în principal cea din China), sau, de fapt, preferințelor mai atipice ale consumatorilor de pe aceste piețe. Însă iată că o apariție oarecum surprinzătoare contrazice de două ori această supoziție. Odată, este vorba de un producător care nu părea atras de acest concept relativ învechit, ZTE. Apoi, flip-phone-ul lansat de aceștia, cu un nume ciudat, pe măsura aspectului parcă, CYMBAL-T, se adresează pieței din Statele Unite. Așa că nu greșesc dacă spun că telefonul cu clapetă nu a murit.

CYMBAL-T are specificații de entry-level și un preț care demonstrează că, deși învechit, acest design este mai de preț decât cel devenit standard. Altfel nu prea îmi explic prețul de 99 dolari pentru un smartphone cu ecran de 3,5 inchi și chipset Qualcomm Snapdragon 210, cu o memorie RAM de 1 GB și cu o capacitate de stocare de 8 GB, cu o cameră foto principală de 5 megapixeli și una dedicată selfie-urilor de 2 megapixeli, sau cu Android 5.0 Lollipop.

OK, putem pune conectivitatea LTE la capitolul avantaje, la fel și faptul că pachetul standard include și un încărcător de mașină și o husă dedicată, dar parcă totuși prețul este prea mare în raport cu specificațiile tehnice.

Deocamdată ZTE nu a detaliat planurile sale comerciale cu CYMBAL-T, însă s-ar putea să rămână un concept dedicat exclusiv pieței din Statele Unite.

via ZTE

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep