HomeFeaturedFocusFOTO: cum arata Xiaomi Redmi Note 5

FOTO: cum arata Xiaomi Redmi Note 5

Dacă din punctul de vedere al specificațiilor tehnice, Xiaomi Redmi Note 5 nu prea mai are secrete (și vine în fața potențialilor cumpărători cu argumente precum capacitatea peste medie a acumulatorului său), asupra aspectului său fizic au planat ceva mistere. Care însă par să se fi risipit odată cu apariția unor fotografii ce par a fi de presă, scăpate mai repede în atenția opiniei publice și preluate rapid de presa de specialitate.

Ni se prezintă un terminal cu construcție modernă, care se spune că va fi finisat în aluminiu, se confirmă și sistemul dual camera de pe partea din spate, care pare să fie dispus vertical, pe centrul terminalului, cu senzorul pentru citirea amprentei digitale sub el. Și care va veni în trei versiuni de culoare, cel puțin dacă este să ne luăm după poze.

Mare parte din specificațiile tehnice vehiculate anterior se confirmă și ele odată cu apariția acestor fotografii, dar apare și posibilitatea unei versiuni cu memorie RAM de 3 GB. Și având în vedere că prețul telefonului se speculează acum că va fi în jur de 230 dolari, tind să cred că informația este adevărată și că vom avea două versiuni ale acestui terminal. Una cu 3 GB de RAM și una ceva mai potentă, cu 4 GB de RAM. Cea de-a doua va costa aproximativ 270 dolari.

Evident, asta în cazul în care informațiile se vor dovedi a fi reale. Deocamdată, până la un anunț oficial care se pare că se va întâmpla la MWC-ul de la finalul lunii, este recomandată o doză de precauție atunci când vine vorba despre aceste informații.

via AndroidCrunch

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep