HomeFeaturedFocusOnePlus Nord 5G prezentat oficial

OnePlus Nord 5G prezentat oficial

OnePlus Nord 5G

Compania chineză intră pe segmentul terminalelor accesibile cu suport pentru conectivitatea 5G. OnePlus Nord 5G vine cu un preț de 400 de euro, recomandat pentru continentul nostru. Preț la care va face destule victime. Este o discuție lungă de tot legată de preferințele utilizatorilor. Merită o economie de aproximativ 300 de lei să te expui unor riscuri în eventualitatea unor incidente neplăcute? Este mai sigur să te îndrepți către companiile cu prezență solidă pe piața locală? Dacă se poate chiar și cu un centru de service local? Fiecare are părerea lui legată de această dilemă. Iar nouă ne place să respectăm opiniile tuturor cititorilor noștri.

Revenind la OnePlus Nord 5G, este construit în jurul chipset-ului Qualcomm Snapdragon 765. Acesta asigură suportul pentru rețelele 5G și ar trebui să ofere și performanțe apropiate de  ale unui flagship. Aici pare să fie o distanță măricică între teorie și practică. Însă și aici părerile sunt împărțite.

Prețul de 400 de euro (încă o dată, valabil pentru Europa) este pentru versiunea cu 8 GB de memorie RAM și 128 GB capacitate internă de stocare. Pentru 100 de euro în plus, doritorii pot accesa varianta cu 12 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 256 GB. Una care pare mult mai atractivă, cel puțin pe hârtie.

Toate acestea sunt ascunse în spatele unui display de 6,44 inchi, Fluid AMOLED, cu rezoluție fullHD+ (2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Acesta are o rată de refresh de 90 Hz. Ecranul no oferă suport pentru HRD, dar poate rula în modurile sRGB și P3. Protecția este asigurată de Gorilla Glass 5. Ecranul integrează cititorul de amprentă digitală și are un orificiu de tip pill pentru un sistem frontal dual camera.

Senzorul frontal principal de 32 megapixeli este ajutat de unul ultra-wide de 8 megapixeli.

Pe partea din spate avem un sistem de patru camere foto. Senzorul principal este de 48 megapixeli. Este ajutat de unul ultra-wide de 8 megapixeli și de unul de adâncime de 5 megapixeli. Cea de-a patra cameră este una dedicată macro, de 2 megapixeli.

Un acumulator de 4150 mAh care oferă suport pentru încărcarea rapidă de 30W și un Android 10 cu promisiuni de update-uri pe 2 ani și patch-uri pe trei ani completează lista cu specificații tehnice.

Eu zic că OnePlus Nord 5G este un terminal extrem de ofertant care va mișca lucrurile pe zona sa de preț. Și bine va face!

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep