HomeFeaturedFocusMotorola a prezentat oficial Moto G Stylus, Moto G Power si Moto...

Motorola a prezentat oficial Moto G Stylus, Moto G Power si Moto G Play

Moto G Power

Compania a făcut anunțul oficial înainte de începerea ediției digitale a CES. Obișnuia și în trecut să arate cu câteva zile înainte specificațiile tehnice ale produselor cu care ataca un târg de tradiție. Important este că am făcut astfel cunoștință, deocamdată de la distanță, cu Moto G Stylus, Moto G Power și Moto G Play. Edițiile 2021, un număr care probabil că se va regăsi și în denumirile lor comerciale, pentru a nu lăsa loc de confuzii.

Moto G Stylus 2021

Moto G Stylus 2021 are cele mai mici șanse să ajungă pe piața locală. Este propunerea Motorola de smartphone cu ecran mare și cu stylus (care are și un slot dedicat în telefon). Însă cu specificații medii, nicidecum de top. Avem un ecran IPS LCD de 6,8 inchi, cu un orificiu discret pentru camera foto frontală (16 megapixeli) și cu rezoluție fullHD+.

La interior se bazează pe o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 678 cu o memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB. Există un slot microSD pentru cei care vor mai mult spațiu de stocare. Toate acestea sunt ținute în viață de un acumulator de 4000 mAh care se poate încărca cu până la 10W.

Pe spate găsim un sistem de patru camere foto, destul de convențional. Un senzor principal de 48 meagpixeli, un ultrawide de 8 megapixeli, o cameră dedicată macro de 2 megapixeli și un senzor de adâncime de 2 megapixeli. Aceasta este configurația sa.

Cititorul de amprentă digitală este plasat lateral, integrat în butonul fizic.

Moto G Stylus 2021 are un preț de vânzare de 300 dolari în Statele Unite. Nu cred că va ajunge pe piața locală.

Moto G Power 2021

Este ceva mai mic și pune accentul pe autonomie. Are un display de 6,6 inchi și coboară rezoluția la HD+. La interior se optează pentru chipset-ul Snapdragon 662. Sunt disponibile două configurații de memorie: 3 GB + 32 GB și 4 GB + 64 GB.

Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh și suportă încărcarea de până la 15W. Camera foto frontală este de 8 megapixeli. Sistemul foto de pe spate are acum doar trei camere foto. Dispare senzorul ultrawide de 8 megapixeli.

Prețul de vânzare pentru Moto G Power 2021 este de 200 dolari.

Moto G Play 2021

Este cel mai ieftin, așa cum era de așteptat. Are un display de 6,5 inchi. Rezoluția este HD+, iar camera frontală, de doar 5 megapixeli, are loc acum într-un notch în formă de picătură. Cititorul de amprentă digitală merge pe spate, lângă un sistem de două camere foto modest de-a dreptul. Senzorul principal de 13 megapixeli este ajutat de unul de adâncime de 2 megapixeli.

Acumulatorul lui Moto G Play păstrează capacitatea de 5000 mAh. Prețul său de vânzare este de 170 dolari.

Aștept să vedem prețurile celor trei telefoane lansate de Motorola (Moto G Stylus, Moto G Power și Moto G Play) translatate și la piața locală.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep