HomeFeaturedFocusMotorola Moto G100 a fost prezentat oficial

Motorola Moto G100 a fost prezentat oficial

Moto G100

Este noul flagship al companiei, un terminal cu specificații de top, cu care Motorola speră să câștige cât mai mulți fani. Moto G100 este un telefon high-end, care încearcă să țină jos prețul de achiziție. Compromisuri la nivel de configurație au fost făcute în acest sens, dar nu par a fi majore. Este vârful de gamă pe care fanii acestui brand îl așteaptă de ceva vreme.

Terminalul este construit în jurul chipset-ului Qualcomm Snapdragon 870. Memoria RAM este de 8 GB, iar la nivel de capacitate internă de stocare se disting două variante. Una cu 128 GB și una cu 256 GB. În ambele situații există și un slot microSD, pentru cei care vor mai mult spațiu de stocare.

În față, Moto G100 propune un display IPS LCD cu o diagonală de 6,7 inchi. Rezoluția este fullHD+, iar aspectul este unul alungit (21:9 ratio,2520 x 1080 pixeli). Rata de refresh a acestuia este de 90 Hz. În partea de sus avem două orificii, pentru un sistem frontal dual camera. Senzorul principal al acestuia este de 16 megapixeli și este ajutat de un ultrawide de 8 megapixeli.

Cititorul de amprentă digitală este plasat lateral, integrat în butonul de pornire a dispozitivului.

Pe spate avem un sistem de patru camere. Doar trei dintre acestea sunt camere propriuzise, cu senzorul principal de 64 megapixeli în frunte. Cel de-al doilea este un ultrawide de 16 megapixeli, iar al treilea este un senzor de adâncime, cu rezoluție de 2 megapixeli. Cel de-al patrulea este de fapt un senzor de tip 3D ToF.

Merită amintită aici o funcție interesantă, numită Audio Zoom, care permite amplificarea sunetului atunci când sistemul de camere face zoom către un subiect.

Un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh este responsabil cu autonomia. Se poate încărca rapid cu până la 20W. Sunt convins că va face treabă bună, Motorola s-a descurcat mereu bine la acest aspect.

Sistemul de operare este Android 11 aproape stock.

Terminalul pare unul destul de reușit. Avem deja o unitate în teste. Și arată bestial (poza de mai sus este grăitoare), a fost dragoste la prima vedere. Am rulat și câteva benchmark-uri și rezultatele sunt puțin mai bune decât ale lui Galaxy S20+ de la Samsung. Mai jos aveți două capturi de ecran, din Geekbench 5 și PCMark. La testul de performanță din PCMark, rezultatul lui G100 este mai aproape de flagship-ul Samsung de anul acesta, modelul Galaxy S21+ (rezultatele pentru Samsung-uri în comparativul de aici).

Iar în ceea ce privește prețul de achiziție, diferențele sunt mari de tot. Telefonul celor de la Motorola s-ar putea dovedi o alternativă extrem de avantajoasă pentru mulți utilizatori aflați în căutarea unui smartphone nou. Prețul său de achiziție s-ar putea învârti în jurul al 2200 lei.

O să revenim cât de curând cu un review complet pentru Moto G100 și cu informații mult mai clare. Pentru că promite destul de mult, o să facem o analiză extrem de detaliată.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep