Microsoft introduce suportul pentru interfata grafica a aplicatiilor Linux in Windows 10 build 21364 Dev Channel

0
Build-ul 21364 de WIndows 10 Insider Preview introduce via WSL2, suportul de rulare a aplicațiilor Linux cu interfață grafică
Versiunea de Linux a aplicației GIMP rulând pe Windows 10 via WSL2 în noul Windows 10 Insider Preview build 21364.
Poză via @shanselman

Odată cu cel mai nou build Windows 10 build 21364 lansat de Microsoft în Dev Channel avem și prima versiune funcțională a opțiunii de rulare a aplicațiilor Linux cu interfață grafică sub Windows în WSL2. Cu această schimbare cei ce folosesc WSL pentru dezvoltarea de aplicații Linux sub Windows au acum posibilitatea să folosească și versiunile cu interfață grafică, incluzând editoarele foto. Anul trecut la conferința BUILD 2020 am văzut prima implementare oficială a opțiunii.

Până acum WSL permitea folosirea aplicațiilor Linux pe un kernel la alegere, dar fără partea GUI, doar cu command line. Prin introducerea WSLg e acum posibil să fie folosite aplicații clasice gedit, editoarele JetBrains, gvim, GIMP și chiar emulatorul WINE (dacă vrei să te distrezi și să pui Linux sub Windows 10 în care să rulezi aplicații Windows).

Implementarea WSLg are suport pentru redarea audio și folosirea microfonului de pe sistem, iar partea grafică are accelerare 3D.

Mai multe detalii despre partea de accelerare grafică de sub WSL găsiți aici, dacă vreți să aprofundați subiectul.

Odată cu suportul pentru folosirea aplicațiilor cu interfață grafică sub WSL, noul build Windows 10 21364 aduce și suportul pentru clasificarea proceselor Edge în Task Manager, pentru o mai bună urmărire a zonelor cu consum mare de CPU/Memorie – pentru asta trebuie să fiți înrolați și în programul Insider Preview pentru Edge Chromium pe Canary și Dev.

Și mai e un nou mod ”Eco Mode” în Task Manager în care utilizatorii pot să se joace cu resursele sistemului – adică să blocați anumite aplicații și să oferiți mai multe resurse altora.

Build-ul 21364 de Windows 10 Insider Preview este unul dintre cele mai interesante de până acum și vă recomand să îl încercați ca să vedeți ce chestii faine sunt aici.

De altfel, lista completă de schimbări introduse cu Windows 10 Insider Preview build 21364 poate fi consultată aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here