AcasăFeaturedFocusOppo Reno7 SE se contureaza tot mai clar

Oppo Reno7 SE se contureaza tot mai clar

Oppo Reno7 SE

Compania chineză va prezenta oficial seria Reno7. Dacă judecăm după popularitatea generației anterioare, cred că sunt așteptări destul de mari de la viitoarea familie de terminale. Și nu doar de la dispozitivele de top din serie, ci și de la modelul ceva mai accesibil. Mai exact Oppo Reno7 SE. Un telefon care are șanse să se miște destul de bine în ofertele operatorilor, odată ajuns și în Europa.

Se cunosc câteva informații tehnice despre acest model, pe care o să încercăm să le centralizăm în cele ce urmează.

Terminalul va avea un display destul de mic. Diagonala este de 6,43 inchi, rezoluția cel mai probabil fullHD+ (2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Panelul va fi un Super AMOLED produs de Samsung. Cu o rată de refresh de 90 Hz. Cititorul de amprentă digitală nu este vizibil în fotografiile generate pe calculator. Așa că putem presupune că va fi integrat sub display. Protecția ecranului va fi asigurată de o sticlă Gorilla Glass 5.

Sistemul de operare este un Android 11 cu interfața ColorOS 12 peste el.

La interior, Oppo Reno7 SE se va baza pe un chipset MediaTek Dimensity 900, care aduce la bord și suportul pentru rețelele 5G. Memoria RAM va fi de 8 GB, însă va putea fi extinsă virtual cu încă 5 GB. Capacitatea internă de stocare va fi de 128 GB sau de 256 GB. Exclusiv pentru piața din China s-ar putea să fie disponibilă și o variantă cu 12 GB de RAM.

Pe partea din spate se va găsi un sistem de trei camere foto. Senzorul principal va avea o rezoluție de 48 megapixeli (Sony IMX581, f/1.7 aperture, EIS, OIS, 6P lens). Va fi ajutat de două camere de câte 2 megapixeli fiecare. Una dedicată macro și un senzor monocrom pentru detalii de adâncime. Aici informațiile sunt puțin contradictorii, există zvonuri despre un sistem tot de trei camere, dar ceva mai performant.

Autonomia va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 4500 mAh, care va oferi suport pentru încărcarea rapidă de 33W.

Sunt șanse destul de mari ca Oppo Reno7 SE să fie prezentat oficial chiar în cursul zilei de mâine, 25 noiembrie. Nu este foarte clar dacă doar el sau toată seria Reno7.

via 91mobiles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Recomandari

MobileDirect.ro