
Că cei de la Apple au dominat piața de smartphone în 2025 nu mai este un secret. Acum aflăm un fapt aș spune eu chiar mai important. Un nou studiu al celor de la Counterpoint ne arată că unul din patru telefoane smart active în 2025 a fost iPhone. Este încă o dovadă a succesului pe care cei de la Apple îl înregistrează pe această piață.
Acesta este certificat și de faptul că Apple are cel mai mare număr de telefoane active la momentul realizării acestui studiu. Doar coreenii de la Samsung țin pasul. Ambele companii trec de bariera de un miliard de telefoane active la nivel global și însumează 44% din totalul acestora.

Studiul celor de la Counterpoint ne arată că pozițiile următoare sunt deținute de companiile chineze: Xiaomi, Oppo și Vivo. Cele două din urmă sunt evidențiate separat (deși sunt deținute de aceeași companie proprietară). În schimb, Transsion Holdings (Infinix, Tecno și Itel) este tratat ca un singur producător. Nu-mi dau seama ce conduce la o astfel de abordare.
Revenind la Apple și Samsung, numărul mare de utilizatori activi este și rezultatul unor ecosisteme mai complexe. Dar și pentru că nivelul de suport oferit utilizatorilor lor este superior în comparație cu plutonul urmăritor.
via Counterpoint

