HomeFeaturedFocusCodul sursa pentru 86-DOS si PC-DOS 1.00 e și el open source

Codul sursa pentru 86-DOS si PC-DOS 1.00 e și el open source

Codul sursă pentru primele versiuni MS-DOS ale lui Tim Paterson e disponibil online, alături de alte 'bunătăți'.
Codul sursă pentru primele versiuni MS-DOS ale lui Tim Paterson e disponibil online, alături de alte ‘bunătăți’.

Zilele trecute am văzut pe BlueSky că Scott Hanselman a anunțat încă o inițiativă Microsoft prin care o versiune și mai veche de DOS, adică MS-DOS 1.00 e făcută open source, cu ocazia aniversării a 45 de ani de la 86-DOS.

După ce am văzut codul sursă al MS-DOS 4.00 (dacă nu mă înșel, lansată în urmă cu aproape un an), vine acum rândul unei versiuni și mai vechi, care ne permite să vedem cum arăta primul sistem de operare făcut pentru IBM. Scott zice că noul repo din GitHub nu are doar codul sursă pentru kernel-ul 86-DOS 1.00 dar și câteva build-uri de PC-DOS 1.00 și câteva utilitare precum clasicul CHKDSK.

Ce merită amintit vizavi de această inițiativă este că informațiile ce se găsesc acum în repo au fost digitalizate pe baza unor materiale tipărite (‘descoperite’ în garajul lui Paterson) care au fost analizate și prelucrate de o echipă de pasionați condusă de Yufeng Gao și Rich Cini. Includ codul sursă (în Assembler), note scrise de mână și diferite încercări, adică modul în care programatorii scriau cod și îl stocau, înainte de a exista mediile de stocare precum floppy, CD-ROM, DVD-ROM, HDD, USB-urile, cardurile de stocare și … GitHub!

86-DOS a fost lansat de către Tim Paterson în 1980, pe urmă Microsoft a cumpărat licența și în cele din urmă și toate drepturile de modificare și distribuție (în 1981), cu puțin înainte de lansarea primului IBM PC. Și de acolo a început să fie dezvoltat sistemul de operare MS-DOS, peste care a venit seria Windows.

Informațiile disponibile în DOS-History/Paterson-Listings sunt minunate nu doar pentru pasionații de istoria calculatoarelor ci cred că și pentru cei ce vor să înțeleagă dedesubturile unui sistem de operare celebru și pe care le pot citi cu sau fără AI.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar mie chestiile astea îmi stârnesc amintiri plăcute – mă gândesc la momentele în care descopeream ce e ala un calculator personal şi ce poate să facă …

Dacă aveți timp și chef puteți chiar să creați propriile build-uri și să vă jucați cu ele, de aia proiectul e Open Source. Începeți prin a face rost de o versiune Seattle Computer Products’ ASM assembler și apoi urmăriți detaliile din de compilare furnizate în repo.

via Microsoft

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare