HomeFeaturedFocusOppo Reno16 Pro, primele detalii tehnice

Oppo Reno16 Pro, primele detalii tehnice

Oppo Reno16 Pro

În teorie, modelul Oppo Reno16 Pro ar trebui să își facă apariția oficială undeva în luna noiembrie. Așa că s-ar putea spune că mai este timp destul până la acel moment. Și totuși, ajunge deja în atenția opiniei publice printr-un prim leak care dezvăluie câteva dintre specificațiile sale tehnice. Informațiile vin dintr-o sursă destul de credibilă, cu un istoric foarte bun, Digital Chat Station. Așa că un sâmbure de adevăr zace acolo. Cu mențiunea că detaliile ar putea să îi aparțină chiar versiunii Pro Max.

Conform acestor informații, telefonul va avea un ecran cu diagonala de 6.78 inchi. Un panel LTPO OLED cu rezoluție 1.5K, plat, cu margini foarte subțiri. La interior se va baza pe un chipset Dimensity 9500s, care va face pereche cu o memorie RAM ce poate ajunge la 16 GB. Capacitatea internă de stocare va urca până la 512 GB.

Nucleul hardware al lui Oppo Reno16 Pro va fi completat de un acumulator ce va avea o capacitate de cel puțin 7000 mAh.

Mai există informații despre un senzor foto principal cu rezoluție de 200 MP. Care va fi acompaniat de un telephoto de tip periscop.

Se știu inclusiv informații despre gama de culori în care va fi disponibil Oppo Reno16 Pro. Aceasta va include variante de culoare Black, Green, Purple și White.

Pe de altă parte, modelul standard de Reno16 va fi motorizat de un Dimensity din seria 8000 și va avea un ecran de 6.3 inchi. Un compact, așa cum este definit acest concept în prezent.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare